Current track

Title

Artist


Suceava: Noua facultate de medicină va fi construită în curtea spitalului judeţean

#Postat de on mai 21, 2021

Viitoarea Facultate de Medicină din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” va fi construită pe un teren din curtea Spitalului Judeţean Suceava. Decizia a fost luată astăzi, 21 mai, în urma unei ședințe la care a participat și arhitectul șef al județului, Tudor-George Andriu. Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că suprafaţa de teren are circa 1.700 metri pătraţi şi este situată în vecinătatea Serviciului de Ambulanță și a Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”.

Am discutat cu conducerea Spitalului Județean Suceava să se implice pentru a identifica spațiile disponibile pentru construcția Facultății de Medicină. După mai multe analize privind diverse locații a reieșit această variantă, care este cea mai bună dintre variantele luate în calcul. Acest amplasament are avantajul că este în apropierea spitalului județean și a universității”, a arătat șeful administrației județene.

Acesta a adăugat că propunerea, care este susținută de managerul dr. Alexandru Calancea, trebuie să parcurgă toți pașii impuși de lege, cu discuții și validare în forurile Spitalului Județean Suceava. „Din momentul în care USV face solicitarea, vom declanșa procedurile în vederea efectuării transferului. De precizat că, pentru a pune la dispoziția universității acest teren, spitalul județean va trebui să realoce unele spații de depozitare și pentru servicii. De asemenea, în viitor vrem să solicităm Guvernului României și Academiei de Științe Agricole un teren în zona spitalului vechi pentru proiecte ulterioare de dezvoltare”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Nu în ultimul rând, acesta a spus că, pentru a asigura accesul la acest teren din curtea spitalului nou, dar și pentru asigurarea utilităților, este necesar un sprijin, dar și  înțelegere de la Primăria Suceava și Serviciul Judeţean de Ambulanță.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *