S-a stins din viață părintele Radu, fost protopop de Bacău și fost paroh al parohiei „Sf. Gheorghe”
#Postat de Florin Craciun on mai 19, 2021
„Părintele Radu Vasile, fost paroh al parohiei „Sf. Gheorghe” din Bacău, fost consilier în Administrația eparhială și fost protopop de Bacău a plecat astăzi din această lume, pentru a se întâlni cu Hristos, Lumina lumii, Cel Căruia i-a slujit 55 de ani!”. Veste tristă a trecerii la cele veșnice a părintelui Radu a fost dată de Ciprian Ignat, preot la Biserica „Sf. Gheorghe” din Bacău și secretar eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Și Protoieria Bacău deplânge moartea preotului Radu Vasile și prezintă activitatea depusă în slujba Bisericii, în misiunea sa pastoral-misionară.
„Am aflat cu durere despre plecarea din lumea aceasta, în data de 19 mai 2021, a preotului Radu Vasile, unul dintre slujitorii cei mai reprezentativi ai sfintelor altare, care și-au desfășurat activitatea în administrația bisericească a Eparhiei Romanului și Bacăului.
Timp de 47 de ani preotul Radu Vasile a desfăşurat o bogată şi frumoasă activitate pastoral-misionară în cele patru parohii pe care le-a păstorit, coordonând, de asemenea, cu multă acribie şi responsabilitate sectorul economic al Centrului eparhial de la Roman fiind un confrate şi un prieten pentru preoţii din Protopopiatul Bacău, cât timp a fost delegat de ierarh în misiunea de protopop.

Au fost ani în care, slujind lui Dumnezeu şi oamenilor, s-a dăruit cu totul misiunii încredinţate, dovedindu-se un bun liturghisitor, un iscusit propovăduitor al Cuvântului evanghelic, un administrator şi chivernisitor al patrimoniului ecleziastic, un ziditor de suflete şi ctitor înnoitor pentru Parohia „Sfântul Gheorghe” şi pentru lăcaşul sfânt pe care l-a împodobit şi înfrumuseţat cu multă dăruire.
Jertfindu-se pentru Biserica lui Hristos, a inclus la această jertfă şi familia, şi pe d-na Preoteasă Iulia, care i-a fost alături susținându-l în toată activitatea preoțească desfăşurată.

A împlinit cu recunoștință și demnitate misiunea la care a fost chemat de Dumnezeu, a fost un preot cu deosebite calități sufletești și intelectuale, un părinte pentru păstoriții săi, sfințind, învățând și sfătuind. A știut să fie un model pentru preoții din eparhie, dar și pentru credincioșii din parohiile unde și-a desfășurat activitatea pastoral-misionară, fiind alături de cei aflați în suferință, de cei rămași singuri sau de cei ce au purtat pe trupul lor semnele bolilor.
Începând din anul 2013, după ieșirea la pensie, timp de opt ani, a oferit paternitate spirituală fiilor și fiicelor duhovniceşti pe care i-a format de-a lungul timpului, slujind alături de preoți vrednici Sfânta Liturghie la Altarul Bisericii băcăuane „Sfântul Gheorghe”, continuând cu aceeași evlavie, dragoste și cucernicie, prin slujire, prin euharistie și prin propovăduire, să-și împlinească chemarea preoțească.

La vârsta de 79 de ani, după o rodnică activitate pastoral-misionară, administrativă și cultural-socială desfășurată în administrația bisericească și în mijlocul comunității parohiale, a fost chemat de Dumnezeu la veșnicele lăcașuri cerești pentru a sluji cu sfinții în Biserica Triumfătoare, lăsând ucenicilor întru liturghisire testamentul unei vieți închinate iubirii lui Dumnezeu și slujirii aproapelui.
În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate și preoților din Protopopiatul Bacău cele mai profunde gânduri de compasiune și iubire duhovnicească, rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul său în Împărăția cerurilor și să-l așeze între casnicii și prietenii Săi!
Dumnezeu să-l odihnească!”
Jurnal FM 