ANPC: Reguli noi pentru comercianți și administratorii piețelor
#Postat de Florin Craciun on mai 12, 2021
Produsele din piețe vor trebui să aibă toate, prețul la vedere, iar administratorii vor fi obligați să înființeze la intrarea în piețe un panou pe care vor fi scrise reguli pentru comercianți și recomandări pentru clienți. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a pus în aceste zile, în acest sens, în dezbatere publică pe site-ul propriu, anpc.ro, un proiect de ordin.

Potrivit actului, pe panoul pus la intrarea în piețe, administratorii acestora vor trebui să scrie în clar informații pentru comercianți, legate de mijloacele de măsurare care trebuie să fie verificate metrologic, afișarea obligatorie a prețurilor produselor la vedere, limba de comercializare, durata de valabilitate a produselor etc. De asemenea, consumatorii primesc, prin aceste panouri, informații legate de modul de comercializare a laptelui și produselor lactate, ouă, carne, pește, băuturi alcoolice etc.
Toate aceste informaţii vor fi aşezate de către administratorul pieţei pe un suport sau un panou monocolor, fără degradeuri sau alte însemne grafice, într-o formă uşor de citit, lângă orarul de funcţionare a pieţei, prevede ordinul ANPC.
„Dorim emiterea acestui ordin și pentru a preîntâmpina situații existente în trecut, atunci când comercianții au oferit consumatorilor produse depozitate în condiții improprii, fără a asigura condiții optime de perisabilitate și trasabilitate, conform legislației în vigoare, precum și produse care prezentau informări incomplete sau incorecte, în raport cu denumirea, originea, respecti traducerea în limba română pe etichetele de prezentare și de produs”, precizează comunicatul ANPC.
Jurnal FM 