Comerțul ambulant cu păsări, inclusiv pui vii, INTERZIS pe o perioadă de 30 de zile!
#Postat de Florin Craciun on mai 10, 2021
Activitățile de comerț ambulant cu păsări, activitățile comerciale cu păsări vii, (de la puii de o zi până la păsările de reformă) pentru toate speciile de păsări comercializate prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum și a oricăror altor activități de intermediere în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populației, sunt suspendate, în toată țara, pe o perioadă de 30 de zile.
Decizia a fost luată de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență- Centrul Național de Combatere a bolilor, la solicitarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în contextul diagnosticării virusului gripei aviare la păsările dintr-o exploatație comercială de păsări din localitatea Ungheni, județul Mureș.

Potrivit noilor decizii, comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată.
Verificarea respectării acestor măsuri se realizează prin acțiuni de control organizate în comun de către structurile teritoriale ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor și Ministerul afacerilor Interne, inclusiv prin efectuarea de controale în trafic și în Punctele de Trecere a Frontierei de Stat, ce vizează transporturile de păsări vii.

„În contextul epidemiologic actual, de creștere a numărului focarelor de gripă aviară pe tot teritoriul Europei, presiunea virală este foarte mare și de aceea este absolut necesară impunerea și respectarea unor măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea acestei boli.
La nivel european, pierderile economice cauzate de evoluția gripei aviare sunt foarte mari, statul cel mai afectat fiind Polonia.
De aceea, ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă și al cetățenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate și respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorități, pentru a împiedica răspândirea gripei aviare pe teritoriul țării noastre și a evita pagubele economice enorme generate de această boală”, precizează comunicatul ANSVSA.
Jurnal FM 