Din 8 mai, vaccinare direct din mașină, în parcarea Shopping City Suceava
#Postat de Liliana Mihaila on mai 7, 2021
Primul centru de vaccinare drive-thru din judeţul Suceava se deschide începând de sâmbătă, 8 mai, în parcarea centrului comercial Shopping City din municipiul reşedinţă de judeţ. Vaccinarea anti-Covid se efectuează doar în mașină, cu vaccin Pfizer BioNtech. Centrul este deschis zilnic, între orele 8.00 şi 20.00.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat că rămân, de asemenea, deschise toate centrele de vaccinare comunitare din județ. În toate vaccinarea se poate efectua și fără programare: persoanele peste 60 ani la orice oră, iar cele sub această vârstă, după ora 14.00.

Jurnal FM 