Current track

Title

Artist


Directorul D. S. P. Bacău a Demisionat în plină criză!

#Postat de on martie 23, 2020

Alin Năstasă, directorul Direcției de Sănătate Publică Bacău, și-a depus demisia încă de săptămâna trecută. Motivul pe care l-a invocat a fost greutatea prea mare care apasă pe umerii lui, justificând neimplicarea concretă a celor de la București. 

“Situația este foarte sensibilă, iar activitatea la nivel central nu este destul de coerentă! Dacă nu se dispun măsuri ferme care să ajute la limitarea răspândirii acestui tip de coronavirus, acești oameni nu pot fi coordonați eficient iar riscul de a claca este cât se poate de real.

De exemplu, joi, înainte de a-mi înainta demisia, am fost nevoit să particip la nu mai puțin de 7 ședințe și videoconferințe, pe parcursul unei singure zile, de cel puțin o oră fiecare! Practic, în loc să ne concentrăm pe ce aveam de făcut, am stat țintuiți în scaune.

Demisia mea nu are un termen pentru că ea nu a însemnat un gest de fugă, ci un semnal de alarmă prin care guvernanții să înțeleagă că lucrurile nu pot continua așa, avem nevoie de coerență, de fermitate și de asumare. Ramân în echipă până când acestă situație o să treacă. Este o situație de criză majoră și nu aș putea niciodată să plec știind că încă mai pot fi de ajutor. Dar nu așa! Avem nevoie să fim cât se poate de eficienți pentru a trece cu bine peste asta. Singurii care acționează în teren sunt secretarul de stat Arafat și ministrul Costache, restul par că funcționează doar în sistem electoral. De fapt, pe toți cei care muncesc și duc greul în această perioadă nu o să-i vedeți în poze, pentru că nu au timp!a declarat Alin Năstasă.

Deputat Ionel Palăr, Președintele PNL Bacău și-a declarat nemultumirea:

“În aceste momente dificile, aprecierea și mulțumirea mea se îndreaptă către medicii, asistentele și toate cadrele medicale din județul Bacău, implicați această bătălie dificilă cu epidemia de coronavirus. Atenția, grija și profesionalismul lor sunt lucruri inontestabile, de care avem nevoie și pentru care vreau să le mulțumesc. 

Din păcate, sunt oameni care abandonează bătălia, din motive care nu au nimic de-a face cu solidaritatea. Demisia directorului Direcției de Sănătate Publică Bacău, Alin Năstasă, membru cu vechi state de plată în PSD, în plină epidemie de coronavirus, este o demonstrație a fugi de responsabilitate, a sfidării de care social-democrații dau dovadă, indiferent de contextul social și economic în care ne aflăm.

În calitate de președinte al Partidul Național Liberal, m-am abținut, în ultimele două săptămâni, de la orice fel de comentarii politice. Am înțeles că oamenii așteaptă decizii, că avem nevoie cu toții de măsuri, de acțiune, de ajutor pentru toți cei care traversează greu această perioadă dificilă. Am tăcut și, poate, am greșit, atunci când am văzut cât de ahtiați sunt de putere liderii locali ai PSD, care nu au avut niciun scrupul să continue plimbările pe șoseaua de centură sau, mai nou, să vorbească despre investiții în sănătate, realizate din banii băcăuanilor, dar de care Dragoș Benea, președintele PSD, nu s-a sfiit să se ”lipească”, în goana sa după voturi.  

Acum, PSD a mai făcut un gest politic unde consideră că a ”punctat”! L-a obligat pe directorul DSP Bacău să-și dea demisia. Nu vreau să mă pronunț dacă Alin Năstase a dat dovada propriei incompetențe sau a fost victima PSD în lupta fără scrupule după voturi, dar cert este că niciodată nu ești erou când îți părăsești camarazii, în momente complicate.

PNL a demonstrat că, după preluarea puterii de către Guvernul Orban, în toamna anului trecut, nu a transformat județul în scena unei vendete politice. Nu am avut drept țintă să schimbăm cu orice preț directorii instituțiilor deconcentrate, printre care și Alin Năstase, și unii vor spune, cu siguranță, că am greșit. Poate au dreptate, deși nu așa înțeleg eu politica! 

Numai că, azi, Alin Năstase de la DSP a abandonat lupta. Nu este nicio pierdere! Ministerul Sănătății va găsi în câteva ore un înlocuitor profesionist, competent și capabil să se implice în epidemia de coronavirus. Dar sunt convins că acest comportament reprobabil al PSD, care vrea să transforme orice moment, orice suferință, în imagine și capital electoral, fără scrupule, cu cinism, va fi sancționat! Noi, liberalii, avem acum alte priorități. Suntem preocupați de cum vom trece prin epidemie și prin efectele economice și sociale pe care aceasta le poate produce! a concluzionat deputatul Ionel Palăr, Președintele PNL al filialei din Bacău. 

The post Directorul D. S. P. Bacău a Demisionat în plină criză! appeared first on JurnaldeBacau.ro.