Current track

Title

Artist


Troiţă sfinţită la Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava

#Postat de on aprilie 27, 2021

Un sobor de preoți în frunte cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înalt PreaSfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, a oficiat, astăzi, 27 aprilie, o slujbă de sfințire a troiței de la aeroportul din Salcea. Troița reprezintă scena Învierii Domnului și este realizată din mozaic și sticlă topită, fiind pictată manual. La slujbă au mai participat președintele Consiliului Județean – Gheorghe Flutur și directorul Aeroportului „Ştefan cel Mare” – Ioan Măriuța.

Flutur a menționat că troița a fost ridicată la inițiativa sa și cu binecuvântarea fostului arhiepiscop Pimen: „Este o mare bucurie ca în Săptămâna Patimilor să particip la slujba de sfințire a troiței cu simbolul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am socotit că trebuie să aducem o rugăciune aici, unde pentru prima dată în 2009,  împreună cu starețul de la Mănăstirea Putna, părintele Melchisedec, veneam cu o delegație de la Ierusalim și aduceam Sfânta Lumină cu binecuvîntarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a Înalt PreaSfinției Sale Pimen. Sfânta Lumină care ne-a călăuzit, ne călăuzește, ne binecuvîntează, ne luminează calea de fiecare dată”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *