Plase și lațuri întinse de braconieri, descoperite de voluntarii CRE Bacău (Foto)
#Postat de Florin Craciun on aprilie 23, 2021
Echipele de monitorizare ale Centrului Regional de Ecologie Bacău au aniversat pe teren Ziua Pământului. La miezul nopții de joi spre vineri, un control desfășurat pe lacul Galbeni a condus la identificarea unei plase monofilament de 50 metri, din care au fost eliberate aproximativ cinci kilograme pește din diverse specii, anunță CRE Bacău.
În timpul zilei, echipa prezentă pe lacul Bacău a descoperit, pe malul cartierului Gherăiești, în zona din spatele Holdingului Agricola, mai multe lațuri pentru braconaj cinegetic.
„În ciuda controlului strict pe care îl efectuăm pe zonele de pescuit ale CRE Bacău, problemele nu contenesc să apară. Din păcate pe alte zone, inclusiv în arii naturale protejate, problemele sunt mult mai acute și din păcate nu sunt abordate așa cum ar trebui”, precizează comunicatul Centrului Regional de Ecologie Bacău.
Foto/CRE Bacău
Jurnal FM 




