Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale dimineții: “Speranța este acea voce care îți șoptește POATE, atunci când întreaga lume strigă NU!”

#Postat de on martie 20, 2020

 Știrile pozitive ale dimineții:

– Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat că România evită greşelile altor state care au amestecat pacienţii infectaţi cu coronavirus şi a spus despre această boală că este una nu foarte complicată, dar care consumă însă foarte multe resurse logistice.

– Un studiu publicat în Nature arată că rată mortalității în Wuhan, China, de unde a pornit pandemia, este de 1,4%, mult sub estimarea inițială de 5,8%, avansată de Organizația Mondială a Sănătății.

– Folosirea împotriva Covid-19 a unui tratament cu Hydroxychloroquine (un medicament împotriva malarieei) și Azithromycin (antibiotic) a generat vindecări după 5 zile.

– OMV Petrom a ieftinit în această noapte carburanții cu 10 bani/l, prețul unui litru de benzină ajungând la 4,5 lei.

– Constructorii auto italieni Ferrari și Fiat Chrysler discută cu Siare Engineering, cel mai mare producător de ventilatoare mecanice din Italia, pentru a-l ajută să își majoreze producția acestor echipamente de care este urgentă nevoie în contextul crizei coronavirusului.

– Temperatura optimă/“preferată” de virus este între 5 și 11 grade Celsius, conform unui studiu publicat de 6 specialiști.

– Un super computer de la IBM a identificat 77 de componente chimicale folosite în prepararea medicamentelor care ar putea împiedică virusul să se răspândească.

– Bank of America va suspendă plata ratelor pentru creditele ipotecare pentru persoanele afectate de virus. Ratele amânate se vor adaugă la finalul perioadei contractate pentru credit.

– Walmart vrea să angajeze 150.000 lucrători full time și part time pânăla finalul lunii Mai.

– Casă Regală a României a anunţat că pune la dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă spaţii de cazare de pe Domeniul Regal Peleş, pentru persoanele care vor trebui să stea în carantină.

– Ministerul Fondurilor Europene anunţă un spriin de 680 de milioane de euro pentru sistemul medical şi mediul de afaceri românesc.

– Pentru microîntreprinderi sau întreprinderi mici, statul va acordă garanţii pentru credite/linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, exclusive dobânzile, comisioanele şi speze bancare aferente creditului garantat de stat în procent de maximum 90%. Valoarea maximă a finanţărilor va fi de 500.000 lei pentru microîntreprinderi şi de 1 milion de lei pentru întreprinderile mici.

– IMM-urile care obţîn certificat de situaţie de urgenţă vor putea amâna plata utilităţilor şi a chiriilor.

– Marii producători auto se oferă să contribuie la fabricarea ventilatoarelor pulmonare pentru a sprijini lupta cu COVID-19.

– Omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi pune la dispoziţie gratuit hotelul său pentru cadre medicale, poliţişti şi jandarmi care au intrat în contact cu bolnavi cu coronavirus.

– Sezonul 5 din serialul Billions va începe să fie difuzat pe 3 Mai.

– Statele Unite au aprobat folosirea împotriva noului coronavirus a clorochinei, un tratament împotriva malariei care a dat “rezultate preliminare foarte încurajatoare”.

– Accesul în Parcurile Naționale din SUA va fi gratuit pentru public până la o notificare ulterioară.

– Institutul de Cercetare de la Măgurele a început primele experimente, fiind folosit un braţ al celui mai puternic laser din lume. Cercetătorii au studiat interacţiunea pulsurilor laser de mare putere cu materia.

– Peste 200 de studenți de la Medicină din România s-au înscris voluntari că să-i ajute pe medici.

– Banca Centrală Europeană a anunțat un plan de urgență de 750 de miliarde de euro destinați datoriei publice și private în încercarea de a ține sub control repercusiunile economice ale pandemiei de coronavirus

– Fostul internaţional englez Gary Neville pune la dispoziţia personalului medical cele două hoteluri ale sale din Manchester.

– Bono, solistul formaţiei U2, a publicat pe contul de Instagram balada „Let Your Love Be Known”, un omagiu adus italienilor afectaţi de coronavirus.

– Opera Comică pentru Copii lansează o aplicăție de vizionare a spectacolelor și a evenimentelor produse de instituție

– Hidroelectrica lansează o oferta pentru energia electrică, provenită în proporție de 100% din surse regenerabile: preț fix pe toată perioada contractuală, la care se aplică un discount pe o perioadă de 3 luni, un termen scadent de 60 de zile de la dată emiterii facturii și posibilitatea transmiterii documentelor exclusiv on-line.

– Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) arată că nu există studii care să ateste că alimentele sunt o cale de transmitere a coronavirusului.

– Garanti BBVA amână cu până la 3 luni rată clienților afectați de Covid-19

– BRD – Groupe Société Générale donează 1,7 milioane lei pentru sectorul medical și 300.000 de lei pentru sectorul cultural independent.

– Gal Gadot, actrița din Wonder Woman, a înregistrat împreună cu alte vedete – Will Ferrell, Natalie Portman, Jimmy Fallon, Zoe Kravitz, Amy Adams, Mark Ruffalo – o versiune a cântecului lui “Imagine”. “Let’s imagine together. Sing with us ❤ All love to you, from me and my dear friends”, a scris Gadot pe Instagram.

 Important:

– Un studiu arată că dacă autoritățile chineze ar fi acționat cu trei săptămâni mai devreme, ar fi fost posibilită limitarea geografică a epidemiei și reducerea cu 95% a cazurilor.

– Mai mult de 99% dintre cei care au decedat din cauza coronavirusului erau persoane care sufereau deja de alte boli, potrivit unui studiu efectuat de Autoritatea națională de Sănătate din Italia, scrie Bloomberg.

 Extra:

– Concurenții din versiunea germană a emisiunii ‘”Big Brother’” au aflat abia marți despre pandemie.

– Premierul olandez, Mark Rutte, a dat asigurări că Olanda nu va rămâne fără hârtie igienică cel puțîn 10 ani de acum înainte.

– Mircea Dinescu va lansa un serviciu de catering, mâncarea fiind livrată cu lăutari care poartă măști.

– Guvernul a aprobat alocarea a 7,5 milioane lei pentru Programul de susţinere a producţiei de usturoi.

La final un grafic. Omenirea nu a avut niciodată până acum un singur inamic, iar sute de milioane de specialiști lucrează în acest moment la rezolvarea acestei probleme.

SursaOrlando Nicoara 

The post Știrile pozitive ale dimineții: “Speranța este acea voce care îți șoptește POATE, atunci când întreaga lume strigă NU!” appeared first on JurnaldeBacau.ro.