Current track

Title

Artist


Tâlharii din Parcul Șipote, în arest preventiv

#Postat de on aprilie 9, 2021

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Suceava au continuat cercetările în cazul de tâlhărie petrecut la mijlocul lunii martie în Parcul Șipote al municipiului reşedinţă de judeţ, unde doi adolescenţi au fost lăsați fără telefoanele mobile. Tâlharii au fost identificaţi, iar joi, 8 aprilie, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior fiind emise de către instanța competentă și mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Fapta s-a petrecut pe 14 martie 2021, în jurul orei 15:00, în timp ce un adolescent de 17 ani, din municipiul Suceava, se afla în Parcul Șipote din Suceava împreună cu prietenul său, de aceeaşi vârstă. La un moment dat, tinerii au fost abordați de două persoane necunoscute, care le-au cerut telefoanele mobile, sub pretextul că doresc să introducă numerele lor de telefon. Şi-au însuşit însă telefoanele, cerându-le minorilor să se îndepărteze și să nu denunțe fapta, sub amenințarea cu acte de violență.

După ce au adunat probe, au fost derulate două percheziții domiciliare și ridicați cei care ar fi comis faptele: I.A.B.iriș, în vârstă de 28 de ani, din Fălticeni, și S.E., în vârstă de 24 de ani, din Pătrăuți. Cei doi au fost reținuți 24 de ore, iar în aceeași zi, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au fost arestați preventiv 30 de zile, pentru tâlhărie calificată, de Judecătoria Suceava.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava recomandă cetățenilor, în special celor din categorii vulnerabile – minori, persoane vârstnice, să adopte o conduită preventivă. Pentru a nu deveni victimă a unei tâlhării:

  • Evitaţi deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere.
  • Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se comercializează băuturi alcoolice.
  • Când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ sau de mai mulţi deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitaţi ajutorul primului poliţist întâlnit în calea dumneavoastră sau apelați SNUAU 112.
  • Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane mobile scumpe, alte bunuri de valoare)
  • Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine).
  • Nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavostră sau acasă.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *