10.000 de lei AMENDĂ pentru doi băcăuani care nu au respectat AUTOIZOLAREA!
#Postat de admin on martie 10, 2020
În urma monitorizării efectuată de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Bacău, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean – SOF OPERATIV, în data de 09.03.2020, s-au constatat următoarele:
-
două persoane aflate în autoizolare la domiciliu de pe raza judeţului Bacău, nu au fost găsite la adresă/domiciliu, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile Ordinului M.S. nr.313/2020, s-a aplicat sancţiune contravenţională conform G.nr.857/2011, cu modificările şi completările ulterioare, art.30, lit.h, în cuantum de 10.000 lei.

Conform Listei regiunilor şi localităţilor din zona roşie şi zona galbenă cu transmitere a COVID-19, reactualizată periodic de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, “Persoanele care vin din zona galbenă intră în auto-izolare la domiciliu timp de 14 zile imediat după revenirea în România”.
The post 10.000 de lei AMENDĂ pentru doi băcăuani care nu au respectat AUTOIZOLAREA! appeared first on JurnaldeBacau.ro.
Jurnal FM 