Current track

Title

Artist


Peste 300.000 de flori vor înfrumuseța străzile Sucevei

#Postat de on aprilie 1, 2021

Peste 300.000 de flori, din zece specii diferite, vor împodobi spațiile verzi ale municipiului Suceava, dar și zonele care sunt deficitare la acest capitol, prin intermediul mobilierului stradal special conceput pentru astfel de necesități. Potrivit primarului Ion Lungu, un număr de 120.000 de fire de flori provin din serele proprii ale municipalităţii, iar de pe piaţa liberă urmează să fie achiziţionate prin licitaţie 163.000 de fire. Edilii mai au pregătite 36.300 de ghivece cu diverse specii de flori și mulți arbuști din pepiniera de la Salcea, care vor fi plantați pe bulevardul principal sau pe terenurile degradate.

„Ne dorim ca și în acest an Suceava să fie orașul florilor, ne pregătim din acest punct de vedere, sperăm să finalizăm lucrările la sera floricolă a municipiului, până atunci mai facem răsaduri pe unde putem, la clădirile vechi, iar o parte le achiziționăm de pe piață. În sera proprie vom obţine 50.000 de crăițe și 120.000 de petunii. Avem deja produse, pentru a înfrumuseța orașul, 4.000 de ghivece de cana indica, 7.000 de ghivece de gura leului, 5.000 de ghivece de gazania, 8.000 de ghivece de celosia, 5.000 de ghivece de dalia, 4.500 de ghivece de salvia și 2.800 de ghivece și jardiniere cu mușcate, pentru ornamentele stradale”, a precizat Ion Lungu.

Pe lângă florile din producția proprie, Direcția Domeniului Public din cadrul Primăriei Suceava urmează să achiziționeze material floricol pentru plantat, fiind vorba de 80.000 fire de begonii, 70.000 de petunii, 5.000 de dalii și 8.000 de panseluțe. Toate operațiunile de îngrijire a terenului și plantare a valurilor succesive de flori sunt efectuate cu personalul propriu al Primăriei Suceava.

„Vom vopsi bordurile, vom vopsi pasarelele la podurile de la Ițcani și Burdujeni”, a afirmat Ion Lungu, care a făcut un apel către asociațiile de proprietari să se implice în campania „Toți pentru curățenia orașului”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *