Current track

Title

Artist


Şofer beat trimis la răcoare, după ce a făcut scandal în timpul procedurilor de stabilire a alcoolemiei

#Postat de on martie 9, 2020

Un şofer beat a ajuns în arest, după ce a făcut scandal în timpul procedurilor de stabilire a alcoolemiei. El i-a ameninţat pe medici şi pe poliţişti

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, duminică, 8 martie, în jurul orei 1:00, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului a oprit pentru control, pe strada Mihail Kogălniceanu din localitate, autoturismul condus de un localnic de 34 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În momentul testării, individul a devenit recalcitrant şi agresiv verbal la adresa agenţilor de poliţie, proferând expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă. Mai mulţi locuitori ai imobilelor învecinate au ieşit la geamuri, indignaţi de atitudinea persoanei în cauză și solicitând luarea măsurilor legale ce se impun. Conducătorul auto a avut acelaşi comportament şi la spital, la adresa personalului medical.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, „ameninţare” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut  de polițiști pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

The post Şofer beat trimis la răcoare, după ce a făcut scandal în timpul procedurilor de stabilire a alcoolemiei appeared first on JurnaldeRadauti.ro.