Tânăr arestat preventiv, după ce a comandat ricină de pe internet
#Postat de Liliana Mihaila on februarie 1, 2021
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Fălticeni, a ajuns în spatele gratiilor după ce a comandat online ricină, de la un furnizor din Statele Unite. Ricina este o substanță extrem de toxică, fiind interzisă la comercializare. Pe fir au intrat ofițerii de la Crimă Organizată, iar bărbatul nu a mai intrat în posesia mărfii, fiind acum cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la dobândirea de arme chimice. Tânărul a fost deocamdată plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Ricina este una dintre cele mai toxice substanțe de origine vegetală, cunoscute până în prezent. Doza toxică mortală la un om adult este 0,25 mg de ricină, care corespunde cu 2 – 4 semințe de ricin. Ricina este de două ori mai toxică decât veninul de cobră.

Jurnal FM 