Current track

Title

Artist


Primul mesaj al lui Daniel Bodnar, după accidentul dramatic prin care a trecut

#Postat de on ianuarie 25, 2021

Activistul de mediu Daniel Bodnar a transmis seara trecută primul mesaj după operaţia suferită în urma accidentului grav de săptămâna trecută. Daniel susţine că durerile după operaţie sunt încă foarte mari şi deoacamdată nu-şi simte piciorul stâng, iar dreptul „are şi el probleme”.
Activistul spune că nu ştie cât va dura recuperarea completă, dar afirmă că este singur că va putea merge din nou. Mesajul transmis pe Facebook de Daniel Bodnar:

Bună seara, oameni frumoși!
Vă scriu acest mesaj de pe patul spitalului! Durerile de după operație sunt încă foarte intense, piciorul stâng nu-l simt în mare parte, dreptul are și el probleme, iar bazinul încă este amorțit.

A fost o mare încercare, puteam să mor, dar vreau să vă spun atât: sunt binecuvântat că astăzi sunt în viață și îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru asta!
Nu știu cât va dura recuperarea completă a corpului meu, dar sunt încredințat că Dumnezeu poate face oricând o mare minune și voi putea umbla printre voi.
Rugați-vă pentru mine și știu că asta se va întâmpla pentru că avem un Dumnezeu puternic!
Vă mulțumesc din suflet pentru miile de mesaje pe care le-ați trimis și rugăciunile înălțate pentru mine!âVă rog să mă iertați că nu reușesc să vă răspund, dar nu pot să stau foarte mult timp pe telefon pentru că încă am dureri mari și vreau să fiu cât mai liniștit. Vă iubesc!

Cazul dramaticului accident în care a fost rănit grav Daniel Bodnar, pasager în mașina condusă de un alt activist de mediu, aduce în atenție un detaliu foarte important. Daniel Bodnar nu avea centura de siguranță, în timp ce tânărul de la volan, Dan Ghinghiloschi, o avea. Dacă Daniel Bodnar a suferit o ruptură a coloanei lombare și o fractură complexă la un picior, șoferul a scăpat cu leziuni mult mai ușoare. Acesta a fost ținut în scaun de centură, în ciuda faptului că mașina a lovit mai multe obstacole. Fiind vorba și de impact din lateral, centura de siguranță poate face adesea diferența și ar fi important să ținem cont de asta.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *