15 autobuze electrice și 19 stații de încărcare vor ajunge la Suceava
#Postat de Liliana Mihaila on ianuarie 20, 2021
Alte 15 autobuze electrice de capacitate mare, produse în Polonia, vor asigura transportul în comun pe străzile municipiului Suceava. La licitaţia organizată de Ministerul Dezvoltării pentru acest proiect nu s-a înregistrat nicio contestaţie, prin urmare în scurt timp ar urma să fie încheiat contractul de furnizare, care pentru municipiul reşedinţă de judeţ prevede 15 autobuze electrice, 4 stații de încărcare rapidă și 15 stații de încărcare lentă. Staţiile respective vor asigura gratuitate la alimentarea mașinilor electrice aproape trei ani.

Câștigătorul licitației va livra autobuze electrice produse în Polonia, iar valoarea contractului este de 37,5 milioane de lei. Tot în cadrul proiectului de modernizare a transportului public din municipiul Suceava, mai urmează să fie instalate și stațiile de autobuz dotate cu sistem de e-ticketing, afișaj electronic pentru anunțarea curselor și monitorizare video, până acum fiind doi participanți înscriși la licitație.
De menţionat că în dotarea societăţii de transport public local din Suceava se află deja 25 de autobuze electrice de mari dimensiuni și alte 15 de capacitate mică.
Jurnal FM 