Activistul de mediu Daniel Bodnar, grav rănit în urma unui accident rutier
#Postat de Liliana Mihaila on ianuarie 19, 2021
Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost implicat într-un grav accident rutier, noaptea trecută, pe raza comunei Sucevița. El era pasager în mașina condusă de prieten, şi el activist de mediu, Daniel Ghinghiloschi, care a pierdut controlul asupra autoturismului, mașina lovind violent un podeț și poarta unei case.
Șoferul a scăpat cu răni mai ușoare, însă Bodnar a suferit leziuni grave. A fost diagnosticat preliminar cu „fractură de coloană lombară, paraplegie și fractură complexă la o gleznă”.
Polițiștii rutieri nu au dubii cu privire la faptul că a fost doar un accident rutier, scrie Monitorul de Suceava. Daniel Bodnar a ajuns la Spitalul Județean de Urgenţă Suceava în stare gravă şi a fost transferat, încă din cursul nopții, la Spitalul de Neurochirurgie Iași, pentru a fi operat la coloană.
„În noaptea de luni spre marți, în jur de 2.20, pe DN 17A, pe raza comunei Sucevița, a avut loc un accident cu implicarea unui singur vehicul cu post de conducere pe dreapta, condus un tânăr de 24 de ani, din Solca. Șoferul a pierdut controlul asupra direcției, mașina a lovit timpanul unui podeț, a lovit poarta unei case, un indicator rutier, iar pe fondul vitezei dezvoltate mașina a mai rulat într-un șanț de la marginea drumului. Echipajul de poliție a ajuns de urgență la fața locului, la patru minute de la apelul la 112”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene.
Jurnal FM 