Current track

Title

Artist


Polițiștii le-au stricat petrecerea, în urma unui apel primit de la un vecin supărat

#Postat de on ianuarie 1, 2021

Supărat că nu a fost chemat și el la petrecerea de Revelion, a pus mâna pe telefon și i-a dat în gât pe consătenii ce se distrau în interiorul unui bar din comuna Negri.

Potrivit inspectorului principal – Cătălina Păduraru, în noaptea de Revelion, în jurul orei 00.45, polițiștii au fost sesizați prin Telverde despre faptul că în incinta unui bar din comuna Negri este în desfășurare un eveniment privat.

”La data de 01.01.2021, în jurul orei 00.45, polițiștii băcăuani au fost sesizați prin Telverde de către o persoană anonimă, despre faptul că, în incinta unui bar din comuna Negri este în desfășurare un eveniment privat. Polițiștii s-au deplasat la sediul unității comerciale unde au constatat că în interior erau 12 persoane care ascultau muzică. A fost identificat organizatorul evenimentului, un bărbat de 54 de ani care a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020. Totodată, evenimentul a fost întrerupt.” – informormează Cătălina Păduraru

În contextul pandemiei nu este permisă activitatea din cluburi, baruri ori discoteci. Deplasările de orice fel după ora 23 şi până la ora 5 dimineaţa sunt complet interzise şi nu doar în localităţile aflate în carantină. În oaptea de Revelion, pe teren au fost peste 26 de mii de angajaţi ai ministerului de interne.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *