Current track

Title

Artist


Pacienți Covid în stare gravă, transferați de la București la Suceava, Bacău și Cluj-Napoca

#Postat de on decembrie 7, 2020

Ministerul Apărării Naţionale a efectuat luni o misiune de transport umanitar din Bucureşti la spitale din Bacău, Suceava și Cluj-Napoca, cu pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă.

Potrivit unui comunicat al MApN, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, transportă, în regim de urgenţă, pe ruta Otopeni – Bacău – Suceava – Cluj-Napoca şi retur, cinci pacienţi bolnavi de Covid-19.

Conform Agerpres, transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe SMURD şi ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Misiunea s-a efectuat ca urmare a aprobării ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, la solicitarea secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Echipa medicală carea monitorizat pacienţii pe timpul zborului a fost formată din specialişti din cadrul SMURD Bucureşti şi Ministerului Apărării Naţionale.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *