23 noiembrie 1918- 102 ani de la Zborul Marii Uniri de la Bacău la Blaj
#Postat de Florin Craciun on noiembrie 23, 2020
În urmă cu 102 ani, pe 23 noiembrie 1918, doi români, locotenentul aviator Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup, au trecut Carpații cu aparatul de zbor Farman 40, nr. 3240, îndurând timp de 2 ore și 30 de minute, cât a durat zborul, temperaturi de -30°, pentru a duce acordul de Unire.

Pentru zborul din 23 noiembrie 1918 a fost pregătit un avion de tip Farman 40. Avea carlinga deschisă, în acele zile vremea era foarte rea, iarna venise mult mai devreme, cu zăpadă şi ger. Cei doi aviatori şi-au uns feţele cu parafină pentru a rezista frigului şi curenţilor de aer. Avionul a decolat în jurul orei 10,30 iar pilotul Vasile Niculescu a urcat până la 2.500 metri în viraje pentru a câştiga altitudine şi ca să traverseze munţii în bune condiţii. Apoi, ghidându-se doar cu busola şi harta militară, a pornit spre Blaj, unde a ajuns după aproape două ore.

,,Îmi este greu să redau imaginea manifestărilor grandioase și entuziaste, a miilor de suflete omenești ce se adunaseră atunci pe Câmpia Libertății, alergând de prin toate părțile, care pe jos, care călare sau în căruțe, încă din momentul când au văzut avionul ce purta cocardele cu tricolorul românesc, zburând deasupra capetelor lor, strigăte de <<Ura>>”, mărturisea locotenentul aviator Vasile Niculescu.
Ultima reeditare a Zborului Marii Uniri au avut loc în anul 2018, pe 20 noiembrie, cu decolare din Bacău și sosire la Blaj, pe Câmpia Libertății.
Jurnal FM 