Current track

Title

Artist


72 de șoferi lăsați pietoni, pentru viteză excesivă şi depășiri neregulamentare

#Postat de on noiembrie 17, 2020

O acțiune de control organizată de polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava, în intervalul 13 – 15 noiembrie, axată pe combaterea vitezei excesive şi depistarea şoferilor băuţi, s-a soldat cu aplicarea unui număr de 586 de amenzi, precum și cu suspendarea a nu mai puțin de 72 permise de conducere. Dintre acestea, 45 au fost ridicate de la șoferi înregistrați circulând cu viteză de peste 50 de kilometri la oră față de limita admisă în localitate. Practic, majoritatea dintre ei au fost înregistrați cu peste 100 de kilometri la oră în localitate. Alte 17 permise de conducere au fost suspendate pentru depășiri neregulamentare surprinse de camerele video ale autospecialelor de poliție.

La capitolul record de viteză în localitate, un bărbat din Borșa a fost înregistrat de radar pe DN 17, pe raza comunei Ilișești, cu viteza de 121 de kilometri în localitate. Bărbatul a fost amendat și i s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile. Tot la Ilișești, un șofer din Vatra Dornei a fost înregistrat cu 108 km/h în localitate.

În cadrul acțiunii, care au fost efectuate 284 testări cu aparatul etilotest. De asemenea, au fost constatate 20 infracțiuni, șapte dintre ele pentru conducere sub influența alcoolului.

În total au fost aplicate în total 586 amenzi, în valoare de 295.655 lei, din care 281 au fost pentru depășiri ale limitelor de viteză înregistrate cu radarul. 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *