Cătălin Denciu este medicul erou, rănit în timp ce încerca să salveze pacienții din incendiul de la Piatra Neamț
#Postat de Antoniu Lovin on noiembrie 14, 2020
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că medicul de gardă, Cătălin Denciu, care a suferit arsuri în timp ce încerca să salveze pacienți din ATI va fi transferat mâine în Belgia, la Spitalul Regina Maria Astrid. O aeronavă militară îl va transporta în această noapte pe medic la Spitalul Floreasca din Capitală.

Catalin Denciu, medicul de garda de la sectia Anestezie Terapie Intensiva (ATI) a Spitalului Judetean de Urgenta Piatra-Neamt, a suferit arsuri de gradul 2 si 3 pe circa 40% din suprafata corporala, a declarat purtatorul de cuvant al ISU Neamt, Irina Popa.
„Din dorința lui (a medicului de gardă-n.n.) de a salva cât mai multe vieți, acesta a suferit arsuri pe 40 la sută din corp, iar o asistentă a suferit arsuri de gradul întâi pe mâini”, a spus Lucian Micu managerul unității sanitare.
”El are arsuri de 40%, în zona inferioară a corpului”, a declarat un medic de la Terapie Intensivă.
Medicul care a salvat mai multi pacienți din al doilea salon afectat de incendiu și care a suferit rănile cele mai grave face parte dintr-o familie de medici. Soția este ginecolog și au împreună doi copii.
Jurnal FM 