Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 5 august 2026

#Postat de on august 4, 2026

1. Au început lucrările de refacere a carosabilului și a trotuarelor pe strada Bastionului din cartierul După Zid, după finalizarea investițiilor de modernizare a rețelelor de apă și canalizare

Intervenția vine după încheierea lucrărilor similare de pe strada Târnavei și vizează readucerea infrastructurii rutiere la standarde moderne, a transmis Primarul Gheorghe Roman.

AUDIO

2. Comuna Șeica Mică găzduiește, în această perioadă, trei evenimente dedicate muzicii, gastronomiei și petrecerilor în aer liber

Seria manifestărilor a început cu prima ediție a Bierfest, unde participanții s-au bucurat de muzică și o atmosferă de festival; programul continuă pe 5 august cu prima ediție a Sommerball, Balul sașilor, care aduce muzică live, dans și voie bună; evenimentele se vor încheia pe 8 august cu Weinfest, festival dedicat vinului și gastronomiei, a declarat. Uwe Draser, organizatorul evenimentelor.

AUDIO

DCIM\100MEDIA

Biserica Evanghelica fortificata – Seica Mica (Sibiu) – vedere aeriana

Zsolt Deak – Operă proprie

  • CC BY-SA 4.0
  • Fișier:Seica Mica 1.jpg
  • Creată: 13 decembrie 2014
  • Încărcată: 29 septembrie 2015

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Șeica_Mică,_Sibiu#/media/Fișier:Seica_Mica_1.jpg

3. Stadionul Metrom din Brașov a intrat într‑un amplu proces de modernizare, anunță Direcția de Administrare a Infrastructurii Publice

Primele intervenții vizează stabilizarea terenului, după ce taluzul din zona parcării a început să alunece spre terenul de fotbal. Au fost realizate turnări de betoane și săpături pentru consolidarea zonei și prevenirea degradării infrastructurii; după finalizarea lucrărilor de stabilizare, Primăria Brașov pregătește modernizarea tribunei, pentru a oferi condiții mai bune spectatorilor. Municipalitatea a lansat și o licitație pentru amenajarea unor vestiare moderne, proiect evaluat la 1,44 milioane de lei + TVA.

Sursa: https://www.facebook.com/MonitorulExpres/posts/galerie-foto-au-început-lucrările-la-stadionul-metrom-va-fi-omologat-de-frf-pent/1542751637863891/

4. Brașovul nu se confruntă cu probleme privind furnizarea apei potabile, anunță Compania Apa

Lacul de acumulare Tărlung, principala sursă a municipiului, are un grad de umplere de 91%, iar lacul Dopca, ce alimentează zona Rupea, este plin în proporție de 75%.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1485555720042144&set=a.527182879212771

5. Primăria Brașov a început elaborarea documentației tehnice pentru mărirea capacității lacului de acumulare din Postăvaru, folosit pentru producerea zăpezii artificiale

Lacul, construit în 2011, se golește rapid în iernile secetoase, iar volumul actual de 140.000 m³ nu mai este suficient pentru întregul domeniu schiabil; documentația, în valoare de 255.000 de lei, va include studii topografice, geotehnice și expertize tehnice.

Sursa foto: AI

6. Publicitatea de odinioară revine în atenția vizitatorilor la Brașov

Muzeul Civilizației Urbane din Brașov le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi o expoziție dedicată reclamelor apărute în presa de la începutul anilor 1900. Evenimentul prezintă anunțuri publicitare din publicații celebre ale vremii, evidențiind creativitatea și stilul specific acelei perioade și oferind o incursiune fascinantă în istoria publicității românești.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeul_Civilizației_Urbane_Brașov#/media/Fișier:Muzeul_Civilizatiei_Urbane_Brasov_2009.jpg

Sursa: https://www.radiobrasovfm.ro/stiri-din-brasov/reclame-din-anii-1900-in-expozitie-la-muzeul-civilizatiei-urbane-a-brasovului-id218048.html

7. Festivalul de Film și Istorii Râșnov începe vineri, 7 august, marcând debutul celei de‑a 18‑a ediții, desfășurată sub tema „Proiect: România”.

Timp de 17 zile, publicul este invitat la proiecții de film, concerte, dezbateri și spectacole de teatru.

Sursa: https://www.facebook.com/photo?fbid=1617406239955677&set=a.734619174901059&locale=ro_RO

8. Acțiune amplă a polițiștilor pentru creșterea siguranței publice în Săcele

Polițiștii din Săcele au desfășurat o amplă acțiune în cartierele Gârcini și Electroprecizia, având ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice. În urma verificărilor, au fost aplicate sancțiuni pentru abateri rutiere și pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, iar autoritățile au transmis că astfel de acțiuni vor continua pentru a asigura un climat de siguranță în comunitate.

9. Polițiștii brașoveni intensifică măsurile pentru siguranța comunității

Polițiștii din Brașov au desfășurat o amplă acțiune în Centrul Vechi și în Centrul Civic, cu scopul de a menține ordinea publică și de a spori siguranța cetățenilor; activitățile au vizat prevenirea infracțiunilor, informarea populației cu privire la riscurile din mediul online și verificarea respectării normelor de circulație, autoritățile anunțând că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

10. Polițiștii brașoveni și tinerii, împreună pentru o comunitate mai sigură

Polițiștiii din Brașov au desfășurat o serie de activități preventive în zonele frecventate de copii și tineri, promovând dialogul, responsabilitatea și adoptarea unor comportamente sigure; discuțiile au vizat prevenirea violenței, a consumului de substanțe interzise și informarea cu privire la respectarea legislației, subliniind importanța colaborării dintre autorități, familie și comunitate în protejarea tinerilor.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *