Current track

Title

Artist


Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria

#Postat de on aprilie 10, 2026

Părintele Cleopa Ilie (născut Constantin Ilie; 10 aprilie 1912, Sulița – 2 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț) a fost arhimandrit și stareț al Mănăstirii Sihăstria, una dintre cele mai cunoscute personalități duhovnicești ale Ortodoxiei românești.

Mai multe detalii

Padre Cleopa Ilie, Rumania

R.S. – Wikicommons en rumano

Detalii despre permisiuni

Creative Commons Attribution License v. 2.5.

Mai mult

  • CC BY-SA 2.5vezi condițiile
  • Fișier:Padre Cleopa Ilie1.jpg
  • Creată: 2006
  • Încărcată: 10 iulie 2010

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cleopa_Ilie#/media/Fișier:Padre_Cleopa_Ilie1.jpg

S-a născut într-o familie numeroasă de țărani, fiind al cincilea dintre cei zece copii ai lui Alexandru Ilie. A urmat școala primară în satul natal, iar apoi a petrecut trei ani ca ucenic duhovnicesc pe lângă schimonahul Paisie Olaru, pustnic la Schitul Cozancea.

În decembrie 1929 a intrat în obștea Schitului Sihăstria, împreună cu fratele său mai mare, Vasile, iar în 1932 a fost primit oficial în comunitate. După efectuarea serviciului militar la Botoșani (1935), s-a întors la mănăstire și a fost tuns în monahism în 1937, primind numele de Cleopa.

În 1942 a devenit locțiitor de egumen, iar în 1944 a fost hirotonit ierodiacon, urmând ca în 1945 să fie hirotonit ieromonah de către episcopul Galaction Cordun. Ulterior a fost numit egumen al Schitului Sihăstria.

În 1947, odată cu ridicarea schitului la rang de mănăstire, Cleopa Ilie a fost hirotesit arhimandrit. Din cauza presiunilor regimului comunist, s-a retras de mai multe ori în munți (1948, 1952–1954, 1959–1964), ducând o viață de sihăstrie.

În 1949 a fost numit stareț al Mănăstirii Slatina (Suceava), unde a format o obște numeroasă. După revenirea definitivă la Mănăstirea Sihăstria, în 1964, a devenit duhovnicul mănăstirii, îndrumând atât monahi, cât și credincioși mireni timp de peste trei decenii.

A trecut la cele veșnice la 2 decembrie 1998.

În 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea sa, alături de alți duhovnici și mărturisitori. Proclamarea solemnă a avut loc în 2025, atât la București, cât și la Mănăstirea Sihăstria, în prezența a numeroși ierarhi și pelerini.

Troparul Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria:

Glas 1

Pe-ai Moldovei luceferi și pe stâlpii smereniei, care pe pământ cu credință într-un gând nevoitu-s-au, pe marele Cleopa cel smerit, pe gura tunătoare-a lui Hristos, și pe Paisie duhovnicul cel preablând cu râvnă să-i cinstim, zicând: Slavă Celui ce v-a slăvit pe voi, slavă Celui ce v-a întărit, slavă Celui ce minunați v-a arătat și rugători pentru noi.[9]

Pe părinții duhovnici ai Moldovei, cei plini de har, care pe pământ cu credință, într-un cuget s-au nevoit. Pe marele Cleopa cel minunat, propovăduitorul lui Hristos și pe Paisie cel smerit și mult răbdător, din inimi să-i cinstim, zicând: Slavă Celui ce v-a slăvit pe voi! Slavă Celui ce v-a luminat! Slavă Celui ce v-a arătat rugători neîncetați pentru noi!

Părintele Cleopa a lăsat o bogată moștenire spirituală, concretizată în predici, cărți și învățături duhovnicești. Printre lucrările sale se numără:

  • Despre credința ortodoxă
  • Predici la praznice împărătești și sfinți de peste an
  • Predici la Duminicile de peste an
  • Valoarea sufletului
  • Urcuș spre înviere
  • Despre vise și vedenii
  • Cum putem intra în rai (în colaborare)

De asemenea, a publicat acatiste și numeroase articole, iar multe dintre predicile sale au circulat în manuscris.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *