Current track

Title

Artist


Noul protopop de Rădăuţi va fi desemnat vineri, 30 octombrie. 61 de preoți au fost declaraţi eligibili de Arhiepiscopia Sucevei

#Postat de on octombrie 30, 2020

Vineri, 30 octombrie, va fi ales noul protopop al Protopopiatului Rădăuți. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat lista clericilor din cadrul Protopopiatului Rădăuți eligibili pentru a candida la funcția de protopop, care a rămas liberă după încetarea din viață a părintelui protopop Petru Lupăștean Barfă.

Conform Art. 70 alin (2) din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, „Protopopul se numeşte de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50, cel puţin 5 ani vechime în preoţie, fără impedimente canonice sau condamnări penale, cu o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială, bucurându-se de o bună apreciere în societate.”

Sectorul Administrativ-bisericesc a publicat lista preoților din cadrul Protopopiatului Rădăuți care îndeplinesc condițiile pentru a candida la funcția de protopop. Aceasta poate fi consultată în documentul de mai jos:

Lista cu părinții din cadrul Protopopiatului Rădăuți ce îndeplinesc condițiile pentru a candida la funcția de protopop
1Rădăuţi Pogorârea DuhVirtea Neculai
2Rădăuţi Pogorârea Sf.DuhSfirnaciuc Ilie
3Rădăuţi Cuvioasa ParaschivaPrelipcean Nelu Angel
4Rădăuţi Cuvioasa ParaschivaVega Catalin Ioan
5Rădăuţi Sf. DumitruZapototchi Mihai Alexandru
6Rădăuţi Sf. IliePerdeica Vasile
7Rădăuţi Naşterea M.D.Mateiciuc Ioan Florin
8Rădăuţi Sf. ArhangheliCalancea Iustin
9Siret Sf. TreimeHapenciuc Lucian
10Siret Sf. ÎmpăraţiColban Ioan
11Pădureni Sf. NicolaeRusu Ciprian
12Siret Sf. OnufrieSirititean Vasile Sorin
13Bănceşti Sf. DumitruPuiulet Ioan Dorin
14Solca Sf. ApostoliMartiniuc Ionel Mugurel
15Arbore Sf. TreimeBereholschi Catalin
16Arbore Sf. IoanChifan Alexandru
17Clit Naşterea M.D.Ilas Silvestru
18Bădeuţi Adormirea M.D.Halip Florin
19Iaslovăţ Sf. NicolaeCozmei Ioan Viorel
20Iaslovăţ Sf. NicolaeIlincai Ioan Eugen
21Milişăuţi Sf. ProcopieLupastean Bogdan
22Milişăuţi Sf. ProcopiePlaton Adrian
23Bălcăuţi Acoperământul M.D.Cucu Cosmin
24Vicov De Jos Pogorârea Sf.DuhTablan Lucian
25Vicov De Jos Adormirea M.D.Morar Ioan
26Vicov De Jos Sf.ImparatiRusu Nicolai
27Vicov De Sus Adormirea M.D.Schipor Vasile
28Vicov De Sus Sf.GheorgheMalos Ionel Constantin
29Vicov De Sus Sf.GheorgheNistor Victor Ilie
30Vicov De Sus Sf.GheorgheMihalescu Florin
31Negostina Sf. DumitruPetrasuc Daniel
32Bilca IiiTaciuc Lucian
33Sadău Sf. DumitruChimniuc Claudiu
34Calafindeşti Naşterea M.D.Apetroae Ionut
35Şerbăuţi Sf. VasileMaxim Catalin Marian
36Dărmăneşti Ii Sf. IlieCobziuc Mihai
37Dănila Sf. Cozma Şi DamianBuzila Ovidiu
38Măriţei Adormirea M.D.Bucsa Stefan
39Dorneşti Adormirea M.D.Fedoreanu Tiberiu
40Frătăuţii-Noi Naşterea M.D.Botezat Daniel
41Costişa Naşterea M.D.Prelipcean Petru
42Gălăneşti Sf.ArhangheliMorosan Ioan
43Bălineşti Sf.NicolaeDiaconu Vasile
44Grăniceşti Sf.Arhangheli IDaneliuc Ionut-Cristian
45Româneşti Sf.NicolaeBalan Marius
46Horodnic De Jos Sf.IoanPetrea Mihai Liviu
47Horodnic De Sus Sf.DumitruPitic Ioan Alexandru
48Marginea I Sf.ArhangheliMihalescu Nicolae
49Putna Naşterea M.D.Negrea Bogdan Vasile
50Gura-Putnei Sf.ApostoliCucerca Stefan
51Satu-Mare Sf.Arhangheli IBelciug Mircea
52Satu-Mare IiIrinciuc Stefan Alexandru
53Ţibeni Naşterea M.D.Puscasu Valentin
54Straja IiOprea Constantin
55Suceviţa Sf.IoanMolea Traian
56Voivodeasa Sf.ApostoliBadelita Vasile
57Bivolărie Pogorârea Sf.DuhDurca Mircea
58Volovăţ Înălţarea Sf.CruciValenciuc Ioan Paul
59Burla Sf.DumitruMiros Vasile Claudiu-
60Zamostea Sf.IoanHaiduc Dorel
61Nicani Sf.DumitruOstaficiuc Vasile

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *