Zeno Gârban, chimist român

Zeno Gârban (n. 13 decembrie 1939, Cluj) este un chimist român, membru corespondent al Academiei Române din anul 2011.

Originar din Timișoara, Zeno Gârban a absolvit Liceul „C.D. Loga” în 1956. Și-a început studiile superioare la Institutul Agronomic din Timișoara, Facultatea de Agronomie – Secția Bioresurse Animaliere, pe care a terminat-o în 1962. Ulterior, a urmat și Facultatea de Chimie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, obținând o a doua licență în 1973.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Zeno_Gârban#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://acad.ro/acad_membri/membri/Garban_Zeno.html

În 1982 a devenit doctor în chimie (specializarea biochimie), după susținerea tezei intitulată „Investigații asupra acizilor nucleici nativi și denaturați: Interacția acidului deoxiribonucleic și a metaboliților purinici cu metale divalente”. Din 1996 este conducător de doctorat la Universitatea Politehnica din Timișoara, în domeniul chimiei (științe exacte – biochimie).

A început activitatea universitară în 1962 ca preparator la disciplina de Fiziologie animală comparată. În același an a fost redistribuit în regiunea Crișana, împreună cu alți colegi universitari, în contextul reorganizării sectorului agricol. Între 1966 și 1967 a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Agricol Salonta–Oradea, iar după reorganizarea administrativă, a devenit șef al Laboratorului de Selecție și Genetică Animală al județului Bihor (1967–1969), instituție aflată sub autoritatea directă a Ministerului Agriculturii.

După absolvirea Facultății de Chimie, a lucrat ca chimist analist în cadrul unor contracte de cercetare (1973–1974), apoi ca biochimist analist la Laboratorul central al clinicilor universitare din Timișoara (1974–1979). În perioada 1979–1991 a fost biochimist și cercetător științific principal II la Laboratorul de Embriologie–Teratologie al Academiei Române, integrat ulterior în Academia de Științe Medicale.

Din 1991 a revenit în învățământul superior, predând Biochimie și Biologie moleculară la Facultatea de Tehnologia Produselor Agroalimentare a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Timișoara. A devenit profesor titular în 1995, funcție pe care a deținut-o până în 2009, ulterior fiind profesor consultant și cercetător științific gradul I.
A studiat electroforeza proteinelor din sânge și lapte, precum și relațiile neuroendocrine în contextul vasectomiei, printre alte subiecte.
A abordat teme complexe precum:

• interacțiile dintre ADN și ioni metalici sau citostatice (in vitro și in vivo),
• eredopatologia experimentală pe modele animale (efectele ionilor metalici și ale etanolului),
• mecanisme de patobiochimie (oncogeneză, urolitogeneză),
• metabolismul nutrienților și biotransformarea xenobioticelor,
• efectele xenobioticelor de interes alimentar (metale grele, aflatoxine, hidrocarburi aromatice policiclice, compuși organoclorurați etc.).