Mihail Lungianu, prozator român

Mihail Lungianu (n. 13 decembrie 1879, Rucăr – d. 21 ianuarie 1966, București) a fost un prozator român, reprezentativ pentru curentul sămănătorist.

Născut la 13 decembrie 1879 în satul Rucăr, județul Muscel, provenea dintr-o familie veche de preoți și moșneni. Tatăl său a fost preotul Ioan Lungianu, iar unul dintre înaintași – popa Lungu, bunicul patern – a fost protopop la Poarta Branului și tribun în oastea lui Avram Iancu. În 1906 a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București, urmând apoi o carieră juridică.

Sursa foto: AI Generated

Sursa foto: https://www.calameo.com/books/0033937791d0075f27a72

Lungianu a debutat în revista România literară în 1905, iar primul volum, Icoane din popor, a apărut în 1910. A publicat constant proză scurtă în numeroase reviste – Sămănătorul, Neamul românesc literar, Luceafărul, Ramuri, Sburătorul – semnând uneori cu pseudonime precum Mihail de la Rucăr, Melun, Freamăt, Boldur sau Argeș.

A scris numeroase volume de povestiri și nuvele, printre care: La Cruci. Icoane de la țară (1911), Din umbra satelor (1913), Postelnicul Cumpănă (1914), Gura iadului (1914), Claca și robot (1915), Mucenicii neamului (1922), Povestiri (1923), Săracu’ Gealapu (1928), Din țara lui Alb-Împărat (1936) și Comoara lui Prăslea (1936).

Proza lui Mihail Lungianu, caracteristică sămănătorismului, descrie universul satelor argeșene: ritmul vieții rurale, muncile agricole, tradițiile, conflictele și personajele tipice (preotul, dascălul, învățătorul). Criticul Eugen Lovinescu îl vedea drept un atent consemnator al traiului rustic din zona Argeșului, însă îi reproșa lipsa fanteziei. Nicolae Iorga aprecia drept cea mai reușită nuvelă a sa textul „Murgul”.

Inspirația scriitorului provine din spațiul muscelean (în primele volume), din peisajul și problemele sociale ale Dobrogei (Gura iadului, 1915), dar și din experiențele și tragediile războiului (Mucenicii neamului, 1922). În Din țara lui Alb-Împărat (1934), autorul a inclus basme culese în special din zona Sibiului. Poveștile sale, cu scop moralizator, sunt adresate în special copiilor, afirma George Călinescu, care însă îi contesta talentul literar.

Opera

• Icoane din popor, București, 1910
• La Cruci. Icoane de la țară, București, 1911 (ed. II: 1923)
• Din umbra satelor. Povestiri și icoane, București, 1913
• Postelnicul Cumpănă, București, 1914
• Zile senine. Icoane de la țară, 1914 (ed. IV: 1922)
• Gura iadului, 1914 (ed. II: 1915)
• Însăilări, 1914 (ed. II: 1921)
• Claca și robot, 1915 (mai multe ediții)
• Mucenicii neamului, 1922 (ed. II: 1927)
• În Sărbători. Icoane din viața țărănimii, 1922
• Povestiri, 1923
• Săracu’ Gealapu, 1928
• Alte povești, 1929
• Din țara lui Alb-Împărat, 1936
• Comoara lui Prăslea, 1936.