Carol Ardeleanu, romancier român

Carol Ardeleanu (n. 16 martie 1883, București – d. 23 noiembrie 1949, București) a fost un important romancier interbelic, cunoscut pentru proza sa dedicată oamenilor simpli și mediilor dure ale orașului.

Carol Ardeleanu și-a petrecut tinerețea în mahalalele muncitorești ale Bucureștiului, experiență care avea să-i modeleze definitiv temele literare. A urmat Liceul „Gheorghe Lazăr” și apoi Școala de Arte Frumoase, însă nu a absolvit-o. În 1912 s-a căsătorit cu Florica Ioanid, fiica pictorului Gheorghe Ioanid.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/writing-implement-ink-pen-7896332/

A debutat în revista Viața literară și artistică la 7 ianuarie 1907, cu poemul Frăție. Debutul editorial îl realizează în 1918, cu volumul Rusia revoluționară, o culegere de schițe și povestiri.

Până în 1913, a colaborat activ la revista Luceafărul, apoi a publicat în reviste precum Flacăra, Viața literară, Vremea, Universul literar, Cuvântul liber. După Primul Război Mondial a publicat versuri în Sburătorul, iar ulterior mai multe volume de nuvele și romane. Ardeleanu s-a specializat în descrierea unor comunități marginalizate, surprinzând cu empatie viața celor aflați la periferia societății.

Opera

Povestiri

• Rusia revoluționară (Din lumea bolșeviștilor), 1918

Nuvele

• Pe străzile Iașului, 1920
• Rochia albă, 1921.

Romane

• Diplomatul, tăbăcarii și actrița, 1926
• Casa cu fete, 1931
• Viermii pământului, 1933
• Pescarii, 1934
• Domnul Tudor, 1934
• Viață de câine, 1937
• O crimă… (Toți la fel și niciunul ca altul), 1943.

Premii

• Premiul Societății Scriitorilor Români (1933).