Zilot Românul, istoric, jurist, poet și cronicar român

Zilot Românul (pseudonimul lui Ștefan Ioan Fănuță), (n. circa 27 decembrie 1787, București – d. 12 noiembrie 1853, București) a fost istoric, jurist, poet și cronicar român, autor al unor lucrări în proză și versuri despre evenimentele istorice din Țara Românească între domnia lui Constantin Hangerli (1796) și revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821).

Prima sa lucrare, „Domnia lui Constandin Vodă Hangerliul”, a fost finalizată la vârsta de 13 ani. Alte scrieri importante includ cronica în versuri „Anul 1848” și poemul alegoric „Dăslușire”. Crezul său de istoric este sintetizat în poezia „Definiția istoricului”:

„Istoric sunt, n-am frate, / N-am rudă, n-am vecin: / Stăpân am p-adevărul, / Lui cată să mă-nchin!”

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Zilot_Românul#/media/Fișier:ZilotRomanulAcrostih.jpg

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1212116854258046&id=100063792276594&set=a.468814228588316

Mult timp s-a știut doar că „Zilot Românul” era un pseudonim însemnând „Românul Zelos”. Cercetările lui Grigore Tocilescu (1889) au dus la identificarea cronicarului cu Ștefan Ioan Fănuță, fost serdar și jurist din București. Descoperirea s-a bazat pe manuscrise găsite în casa familiei Fănuță, purtând semnătura „Ștefan Fănuță serdarul”. Alte cercetări, precum cele ale lui Ion Ionașcu și Marcel Dumitru Ciucă, au confirmat această identitate prin documente și texte autografe.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Zilot_Românul#/media/Fișier:Bucuresti_punte_1837.jpg

Ștefan Fănuță provenea dintr-o familie de boieri mici și slujbași, fiind fiul lui Ioan starostea. A învățat elina și româna de la dascăli greci și a intrat devreme în administrație, ajungând medelnicer, apoi serdar și membru al Sfatului orășenesc al Bucureștiului. A fost și președinte al Tribunalului Polițienesc, însă s-a retras din funcție după ce a refuzat să jure pe Evanghelie.

A fost martor al evenimentelor din 1821, al războiului ruso-turc (1806–1812) și al revoluției de la 1848, evenimente pe care le-a consemnat în cronici ample. A trăit modest, dedicându-se scrisului și istoriei patriei. A murit în 1853, în urma unui incendiu, fiind înmormântat la biserica Negustori din București.

Activitatea lui Zilot Românul se desfășoară pe trei planuri:

• juridic, prin adaptarea „Manualului de legi” al lui Mihail Fotino;
• istoric, prin cronici ce acoperă perioada 1796–1823, relatând domniile fanariote, răscoala lui Tudor Vladimirescu și evenimente sociale și militare;
• literar, prin poezii cu caracter moralizator, istoric și patriotic.

Cronicile sale au fost publicate pentru prima dată de B. P. Hasdeu (1884), completate ulterior de Gr. Tocilescu (1885–1891) și G. T. Kirileanu (1942). În 1996, Marcel Dumitru Ciucă a editat o ediție critică completă, cu note și comentarii.

Opera lui Zilot Românul are valoare dublă – istorică și literară. Ea oferă date unice despre sfârșitul epocii fanariote și exprimă spiritul național și moral al autorului. Prin stilul său simplu, dar expresiv, Zilot se apropie de cronicarii vechi, păstrând totodată o viziune modernă asupra unității românilor.

Criticii precum Paul Cornea și Hasdeu îl consideră una dintre cele mai originale voci ale perioadei de tranziție de la fanarioți la epoca modernă, un cronicar care „a scris cu inimă de român și conștiință de istoric”.