Dumitru Micu, istoric și critic literar român

Dumitru Micu, născut Dumitru Chiș, a fost un important istoric și critic literar român. S-a născut la 8 noiembrie 1928 în comuna Bârsa, județul Sălaj, într-o familie de țărani, și a murit la 17 iunie 2018, la București.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/pen-writing-sign-622037

Sursa foto: https://www.observatorcultural.ro/articol/remember-dumitru-micu-1928-2018

A urmat școala primară în satul natal și la Jibou, iar studiile secundare la Cluj, la liceele „Gheorghe Barițiu” și „Inochentie Micu-Klein”. Și-a continuat formarea la Facultatea de Filologie din Cluj și apoi la Universitatea din București, absolvind în 1952. A urmat și Școala de Literatură „Mihai Eminescu”, unde a activat pentru scurt timp ca profesor.

A fost redactor la publicațiile Lupta Ardealului, Almanahul literar, Contemporanul și Scânteia. Din 1954 a devenit cadru didactic la Facultatea de Filologie a Universității din București, unde a predat literatura română. A obținut titlul de doctor în 1956, cu o teză dedicată romanului românesc contemporan, și a devenit profesor universitar în 1969.

Dumitru Micu este considerat unul dintre cei mai importanți istorici literari ai perioadei postbelice, specializat în literatura interbelică și modernă. A publicat numeroase monografii (despre Tudor Arghezi, G. Călinescu, George Coșbuc), studii de sinteză și istorii literare de referință, între care Istoria literaturii române: de la creația populară la postmodernism.

A fost director al Editurii Minerva între 1990–1991 și a fost decorat, în 2009, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria „Literatură”, pentru contribuția sa la cercetarea literaturii române și participarea la realizarea Dicționarului general al literaturii române.

Principale lucrări

• Romanul românesc contemporan (1959)
• Poporanismul și „Viața românească” (1961)
• Opera lui Tudor Arghezi (1965)
• Gândirea și gândirismul (1975)
• Modernismul românesc (1984–1985, 2 vol.)
• De la Arghezi la suprarealism (1985)
• Istoria literaturii române: de la creația populară la postmodernism (2000)
• Lucian Blaga: autofăurirea prin logos (2003)
• Mircea Eliade: viața ca operă, opera ca viață (2003)
• Critici prozatori (2010)

A publicat și volume memorialistice, între care Timpuri zbuciumate (2004) și Sfârșit și început de mileniu. Rememorări (2010).