Angela Tomaselli, artistă plastică română
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 5, 2025
Angela Tomaselli (născută la 5 noiembrie 1943, în Brezoi, județul Vâlcea) este o artistă plastică română cu origini italiene și germane, recunoscută pentru universul său vizual complex și profund personal.
A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția artă monumentală, în perioada 1961–1967, avându-i ca profesori pe G. Popescu, Simona Vasiliu Chintilă, Ștefan Szönyi, Costin Ioanid, Eugen Schileru și Adina Nanu. În 1969 debutează la Expoziția Republicană de la București, iar între 1967 și 1970 activează ca muzeograf la Muzeul de Artă Modernă și Contemporană din Galați. Din 1970 predă la Liceul de Artă din Galați, devenind membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România în 1971.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/brushes-painter-work-shop-bowl-3129361
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Angela_Tomaselli#/media/Fișier:Angela_Tomaselli.jpg
Criticul Maria Magdalena Crișan a remarcat la Angela Tomaselli un „spirit de observație și o disciplină remarcabilă”, în timp ce Alexandra Titu descrie creația sa ca pe „o arheologie a subiectului”, unde mitologia, sacralitatea și cotidianul se împletesc într-un limbaj plastic profund și liric.
De-a lungul carierei, artista a avut numeroase expoziții personale atât în România (Galați, București, Iași, Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca etc.), cât și în străinătate (Italia, Germania, Belgia, Franța, Spania, Suedia, SUA). A participat la expoziții internaționale de artă contemporană și la tabere de creație în țară și peste hotare.
Lucrările sale se regăsesc în colecții publice și private din Europa, Asia, Australia și America. Pentru contribuția sa artistică, Angela Tomaselli a primit numeroase distincții, printre care Premiul I pentru pictură (București, 1976), Marele Premiu la Salonul de Sud (1998), Diploma de Onoare cu Mențiunea specială a Juriului la Salonul Internațional de Artă din Quissac (Franța, 2001) și titlul de Cetățean de Onoare al orașului Brezoi (2009).
Jurnal FM 