Marcel Romanescu, poet român

Marcel Romanescu (11 octombrie 1897 – 1956) a fost un poet român. S-a născut la Liège, în Belgia, și a urmat școala primară la Paris și Craiova. A frecventat liceele din Craiova, Turnu Severin, Iași și de la Mănăstirea Dealu. În anul 1920 a obținut o diplomă în drept și filosofie la Universitatea din București.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/pen-writing-sign-622037

A lucrat în diplomație: între 1921 și 1923 a fost atașat al legației României la Vatican, apoi secretar de legație la Varșovia (1923–1925) și ulterior la Haga, începând din 1925. În 1921 a condus revista România la Roma, iar între 1926 și 1929 a fost redactor al revistei Flamura din Craiova.

A debutat publicistic în 1915 în revista Flacăra din București, colaborând ulterior cu publicațiile Viața literară și artistică (Craiova), Ramuri, Lumină nouă, Solia, România de mâine, Zorile, Glasul Bucovinei, Sburătorul, Adevărul literar și artistic, Convorbiri Literare, Gândirea, Mișcarea literară și Universul literar.

Prima sa carte, Izvoare limpezi, a apărut în 1923 și a fost prezentată ca un volum de „sonete și poezii”. Alte volume publicate includ:

• Cuiburi în soare (1926)
• Hermanosa din Corint. Povestea unei hetaire (1927)
• Grădina lui Teocrit (1928)

A realizat o versiune proprie a Cântării Cântărilor în 1925 și a tradus din Goethe, Fausto Maria Martini, Gunnar Heiberg și Sigbjørn Obstfelder.

Poetica lui se încadrează în curentul neoclasic, dar prezintă și afinități cu temele și ritmurile simbolismului și parnasianismului.