Ioan-Alexandru Bran-Lemeny, avocat, poet și publicist român

Ioan-Alexandru Bran-Lemeny, (16 septembrie 1886, Brașov – 2 aprilie 1954, Brașov), a fost avocat, poet și publicist brașovean, descendent al unei vechi familii, fiind nepotul tribunului Ioan Bran Pop de Lemeni. A urmat școala primară și liceul la Brașov, studiind la Liceul „Andrei Șaguna” și la Liceul german „Honterus”, unde a obținut bacalaureatul în 1906.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/pen-writing-ink-pen-letter-4745931

După un an de serviciu militar la Arad, s-a înscris la Facultatea de Drept din Budapesta, pe care a absolvit-o la Cluj, obținând titlul de doctor în drept în 1921. În paralel, a audiat cursuri de filosofie la Viena și cursuri de limbă germană. În 1911 s-a întors la Brașov, unde a practicat avocatura și a debutat ca publicist.

În preajma Primului Război Mondial s-a refugiat în România, unde a desfășurat o intensă activitate literară și gazetărească. În 1914 s-a mutat la Brăila, apoi la București, unde s-a înrolat voluntar în armata română. A fost mobilizat la Ministerul de Război, lucrând și ca redactor al unor publicații militare. În perioada ocupației germane s-a refugiat la Iași, unde a activat la serviciul de cenzură militară și la statistica Ministerului de Război.

În 1919 s-a întors la Brașov, unde a fost numit notar public și procuror delegat la Tribunal, iar mai apoi traducător și interpret pentru instanțe. Din cauza unor articole critice publicate în presa vremii, a fost nevoit să demisioneze, continuând însă să lucreze ca translator pentru primăria Brașovului și ca avocat.

Bran-Lemeny a publicat mai multe volume de poezii, printre care Poezii (1914, cu prefață de George Coșbuc), Lacrimi și clocot (1916), Ancore (1926), Talaz (1933) și Traista mea (1940, o antologie din întreaga creație). A fost apreciat pentru lirica sa patriotică și socială, apropiată de tradiția lui Coșbuc și Goga, dar și pentru traducerile din literatura germană și maghiară.

A înființat și condus mai multe publicații culturale, printre care revistele Ritmuri (1929–1930) și Prometeu (1934–1939). A colaborat la numeroase periodice românești și germane, fiind considerat unul dintre animatorii vieții culturale brașovene din perioada interbelică.

Spre finalul vieții, sub presiunea schimbărilor politice, a suferit privațiuni și marginalizări impuse de regimul comunist. A murit la Brașov, la 2 aprilie 1954, lăsând în urmă o operă lirică și publicistică bogată, care a marcat peisajul literar transilvănean al primei jumătăți a secolului XX.