Horia Stamatu, scriitor, poet, eseist și ziarist român

Horia Stamatu (n. 9 septembrie 1912, Vălenii de Munte – d. 7 iulie 1989, Freiburg im Breisgau) a fost un scriitor, poet, eseist și ziarist român, reprezentant marcant al exilului românesc postbelic.

Horia Stamatu s-a născut în orașul Vălenii de Munte. A urmat școala primară în localitatea natală, apoi Liceul Militar, iar ulterior Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București.

Debutează în revista „Floarea de Foc”, coordonată de Sandu Tudor. În 1934, câștigă Premiul Scriitorilor Tineri pentru volumul de poezie Memnon. Între 1936–1937 predă limba română și filosofie la Liceul „Cantemir Vodă” din București, iar în perioada 1938–1940 este redactor la „Enciclopedia României”.

A aderat la Mișcarea Legionară, fiind redactor al publicației „Buna Vestire” și participant la rebeliunea legionară din ianuarie 1941. După înfrângerea rebeliunii, se refugiază în Germania, unde în 1942 este internat în lagărul de la Buchenwald, din care este eliberat la finalul războiului.

După război se stabilește la Freiburg im Breisgau, urmând cursuri de filosofie la universitatea locală, sub îndrumarea lui Max Müller, discipol al lui Heidegger. Între 1946 și 1948 este lector de limbă și cultură română. Se mută apoi la Paris, unde conduce secția literară a Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona, fiind cofondator al instituției alături de personalități ca Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu ș.a.

În 1951 se stabilește în Spania, unde activează ca redactor la revistele „Libertatea Românească”, „Fapta”, „Punta Europa” și „Oriente Europeo”, publicând atât în limba română, cât și în spaniolă.

În 1961 revine la Freiburg, unde își continuă activitatea literară. Între 1962–1966 este redactor la Forschungsstelle für Weltzivilisation. Colaborează cu numeroase reviste ale exilului românesc, precum „Revista scriitorilor români”, „Limite”, „Ethos” ș.a.

În 1988, Academia Româno-Americană de Științe și Arte îi acordă Premiul pentru Literatură, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa la literatura română.

Moare la 7 iulie 1989, în Freiburg.

Debutul său poetic, Memnon (1934), se remarcă printr-un limbaj ironic și detașat, cu influențe simboliste și moderniste, tratând teme profunde legate de zădărnicie și limitele existenței. În anii următori, poeziile sale capătă o tonalitate gravă, vizând dimensiuni supraistorice. În Moartea lui Pan (1940), explorează criza poeziei și amenințarea disoluției ei.

După război, lirismul său se îmbină cu epicul, în poeme precum Juvavum (1945) și Por las calzadas de Punta Europa (1956), în care se regăsește o reflecție mai profundă asupra exilului și destinului uman.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/pen-writing-sign-622037

Sursa foto: https://www.poezie.ro/index.php/author/0035115/index.html

În volumul Punta Europa (1969), pornește de la psalmul „Super Flumina Babylonis” și discută două mari atitudini etice: ura și transfigurarea. În Dialoguri, meditează asupra cuvântului și funcției poetice, pe fundalul unei spiritualități profunde.

Horia Stamatu a abordat teme de filosofie a culturii, istorie literară și geopolitică spirituală:

• Timp și literatură
• Între hieraticul mioritic și tendința orfică
• Cinci sute de ani de la căderea Bizanțului (1953)
• Reflexiones de un seglar en la espera (1959)
• Comportamentul românilor în istorie (1984)
• Misterul Mioriței (1982)
• Nimicirea conștiinței prin aculturare (1981)

În eseul dedicat studiului lui Martin Heidegger despre Hölderlin, Stamatu reflectează asupra rolului poeziei în cultura occidentală.

Lucrări publicate (selectiv)

Poezie:

• Memnon (1934)
• Moartea lui Pan (1940)
• Juvavum (1945)
• Por las calzadas de Punta Europa (1956)
• Dialoguri (1964)
• Punta Europa (1969)
• Kairos (1974)
• Imperiul (1981)
• Cantata învierii (1982)
• Cartea Regilor și Împăraților (1984)

Traduceri:

• Seis poemas de Hölderlin (1957)
• Pathmos de Hölderlin (1975)
• Opera lirică a lui San Juan de la Cruz (1978)

Eseuri:

• Timp și literatură (1977)
• Cincizeci de ani: 1931–1982 (1982)
• Români și germani (1980)
• Istorie și mit (1986)
• Biserica și religia la români (în colaborare cu pr. Dumitru Ichim)

Reeditări postume:

• Imperiul, București, 1996
• Ego Zenovius, București, 2001.