Nina Façon, italienistă, istoric și teoretician al literaturii italiene

Nina Façon (n. 5 august 1909, Ploiești – d. 24 noiembrie 1974, București) a fost o remarcabilă italienistă, istoric și teoretician al literaturii italiene, profesor universitar, traducătoare și redactor de dicționare bilingve româno-italiene. A predat la Universitatea din București, precum și la universitățile din Padova și Bari. Doctor în filologie, Façon a fost una dintre cele mai importante promotore ale culturii italiene în România.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-write-calligraphy-6200263

Prenumele său la naștere a fost Nineta. S-a născut în 1909 la Ploiești, fiind fiica lui Hugo Façon, funcționar comercial, și a lui Sally (n. Diamant-Berger). A urmat un parcurs academic remarcabil, obținând trei licențe: în Filologie modernă (italienistică) în 1931, în Filosofie în 1932 și în Istorie în 1935.

A fost discipola cunoscutului italienist Ramiro Ortiz, în cadrul Catedrei de limbă și literatură italiană a Universității din București. În 1938, și-a susținut doctoratul cu teza „Michelangelo poet”, publicată un an mai târziu. Lucrarea analizează afinitățile poetice ale lui Michelangelo cu neoplatonismul (prin intermediul lui Ficino) și creștinismul augustinian al lui Juan de Valdés, filtrat prin personalitatea Vittoriei Colonna.

În perioada 1937–1939, a fost lector de limba română la Universitatea din Padova, la inițiativa mentorului său, Ramiro Ortiz. După ce a supraviețuit persecuției împotriva evreilor (având origini sefarde), Nina Façon a preluat în 1944 catedra de studii italiene la Universitatea din București. A devenit lector universitar în 1948, conferențiar în 1951, profesor universitar în 1962, iar în 1966 a fost numită șefă de catedră, succedându-l pe Alexandru Marcu.

În 1972, a fost pensionată forțat, împotriva voinței sale. În 2009, la centenarul nașterii, i-au fost dedicate colocvii organizate de Catedra de Italiană a Universității din București.

Nina Façon a realizat traduceri esențiale din literatura italiană, precum Principele de Niccolò Machiavelli, Istoria literaturii italiene de Francesco De Sanctis sau Principiile unei științe noi de Giambattista Vico. A redactat și ediții critice, a scris lucrări de referință despre literatura și limba italiană, precum și dicționare bilingve valoroase.

Printre interesele sale de cercetare se numără gânditori de marcă, precum Giordano Bruno, Blaise Pascal, Benedetto Croce și Antonio Gramsci.

Distincții

• Ordinul Muncii, clasa a III-a (13 octombrie 1964), acordat cu prilejul aniversării centenarului Universității din București, pentru contribuții remarcabile la dezvoltarea învățământului superior și a științei.

Lucrări selectate

• Michelangelo poet (teză de doctorat), 1939
• Concepția omului activ. Studii, 1946
• (trad.) Niccolò Machiavelli, Principele, 1960, 1999, 2006
• Corso di storia della letteratura italiana (1860–1960), 1962
• Problemele limbii literare în cultura italiană, 1962
• (în colab.) Dicționar italian-român, 1963
• (în colab.) Piccolo vocabolario romeno-italiano și italiano-romeno dell’uso moderno, Bologna, 1963
• (trad. și ed.) Giosuè Carducci, Scrieri alese, 1964
• Istoria limbii italiene, 1965
• (trad. și ed.) Francesco De Sanctis, Istoria literaturii italiene, 1965
• (trad.) Silvio Pellico, Închisorile mele, 1965
• Intelectualul și epoca sa. Studii de istorie literară italiană, 1966
• (trad.) Niccolò Machiavelli, Istoriile florentine, 1967
• Istoria literaturii italiene, Editura Științifică, 1969
• Blaise Pascal, 1969
• (trad.) Giambattista Vico, Principiile unei științe noi, 1972
• (cu D. Condrea-Derer, A. Vanci-Birtolon) Dicționar cronologic. Literatura italiană, 1974
• Varia italica. Studii, 1975
• Dicționar enciclopedic al literaturii italiene, 1982
• Grammatica storica della lingua italiana, 2024.