Ion C. Pena, poet, publicist, epigramist și prozator român

Ion C. Pena (n. 25 august 1911, Belitori – azi Troianul, Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un poet, publicist, epigramist și prozator român, una dintre vocile tinere ale perioadei interbelice.

S-a născut într-o familie de țărani, fiind primul dintre cei șapte copii ai lui Chiriță (Firică) și Polibiada (Lisandra) Pena. Rădăcinile familiei pe linie paternă se trag din zona Corabia, fostul județ Romanați.

A murit pe front, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la doar 33 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.

Ion C Pena – publicist, poet, epigramist, prozator

Ion C Pena – Operă proprie

• CC BY-SA 4.0
• Fișier:Ion pena foto nr 1.jpg
• Creată: 9 noiembrie 2014
• Încărcată: 9 noiembrie 2014

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena#/media/Fișier:Ion_pena_foto_nr_1.jpg

A urmat Școala primară de băieți „Vasile Alecsandri” din satul natal, apoi Școala de Comerț Elementar din Roșiorii de Vede și, ulterior, Școala de Comerț Superior din Turnu Măgurele. Printre colegii săi s-au numărat viitorul publicist și primar Nicolae Stănescu-Udrea și poetul-pedagog Florian Crețeanu.

Ion Pena debutează în 1932, în revista „SO4H2” din Turnu Măgurele, cu poezia Alpinism, scrisă în 1928. În același an, împreună cu Ștefan Baljalarschi, traduce din rusă „Poemele mele” de Serghei Esenin.

Prin publicațiile sale, a criticat vehement rasismul și exclusivismul cultural german, intrând în polemică cu filozofia lui Oswald Spengler. A semnat texte satirice și epigrame îndrăznețe care vizau figuri culturale și politice notabile ale vremii – de la A.C. Cuza și Ion Pillat până la Tudor Arghezi sau Hamlet.

A colaborat cu reviste precum Prepoem, Păcală, Universul Literar, Vremea sau Drum, fiind susținut în mod elogios de critici ai vremii, printre care Ștefan Baciu, care îl descria ca pe „un poet de rasă, cu o liră înnoită”.

În 1939 a publicat volumul de epigrame Furcile caudine (Editura „Drum”), iar în 1940 avea în pregătire volumele Iarmaroc (poezii) și Flori veninoase (epigrame), cenzurate și niciodată tipărite în acel moment.

O lucrare remarcabilă rămâne povestirea utopică Moneda fantazienilor, scrisă în 1937-1938, în care autorul imaginează lumea anului 2000. Publicată parțial în 1937, textul este considerat de unii critici drept o prefigurare a colectivizării comuniste, comparabil cu viziuni similare din literatura distopică mondială. Constantin Stan l-a comparat cu Orwell, iar Stan V. Cristea l-a descris drept un scriitor „fantazian” nedreptățit.

A lucrat ca perceptor financiar: între 1936–1941 în Sichevița (Caraș-Severin), unde a fondat căminul cultural „Lumina”, și apoi în Domnești (județul Muscel), unde a înființat „Biblioteca modernă”, susținut de localnici și intelectuali. A fost apropiat de liderii locali ai Partidului Național Țărănesc, printre care Gheorghe Șuța, unchiul Elisabetei Rizea.

Deși a fost susținător al PNȚ, nu a colaborat cu regimul legionar, fiind confundat ulterior (eronat) cu simpatizanți ai mișcării. După 1945, regimul comunist l-a inclus în „Fondul special – interziși”, fapt care a condus la marginalizarea operei sale până în 1989.

Ion Pena a lăsat în urmă șase volume manuscrise, din care doar o parte au fost recuperate. În 2011, la centenarul nașterii sale, a apărut volumul postum Scrieri, care reunește poezii, epigrame și proză – dovadă a talentului său versatil.

Publicații în reviste și ziare:

• Slove de foc (Belitori)
• Drum (Roșiorii de Vede)
• SO4H2, Graiul tineretului, Oltul (Turnu Măgurele)
• Zarathustra (Buzău)
• Epigrama, Păcală, Prepoem, Vremea, Universul literar (București).

Ion Pena este redescoperit după 1989, iar cercetători precum Stan V. Cristea și Constantin Stan i-au dedicat studii și articole, evidențiindu-l drept un autor original și vizionar, care merită un loc în istoria literaturii române.