Știrile pozitive ale zilei, 27 iulie 2025
#Postat de Carmen Vintu on iulie 27, 2025
1. Consilierii locali din Mediaș au aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare, proiectul care prevede reabilitarea imobilului în care a funcționat Casa Armatei din municipiu și transformarea acestuia în muzeu
Corpurile de clădire vor fi modernizate, iar în locul respectiv vor fi amenajate săli de expoziții, urmând să se desfășoare și diferite activități ale elevilor medieșeni; Oana Antipa, purtătorul de cuvânt al municipalității, vine cu detalii.
AUDIO

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1003729218454463&set=pcb.10
2. Cetatea 1932 Suceava pornește la drum în Liga 3 cu Dorin Goian antrenor și transferuri cu experiență
CSM Cetatea 1932 Suceava s-a reunit oficial pentru pregătirea noului sezon competițional din Liga 3, sub comanda antrenorului principal Dorin Goian.
3. Seară muzicală de neuitat în Piața Sf. Ioan cu Filarmonica Brașov
Vineri sears, Piața Sf. Ioan din Brașov a răsunat de muzică și emoție, găzduind două evenimente în aer liber care au adus publicului bucuria unei seri de vară plină de ritm și culoare; spectacolul a fost deschis de formația Bourbon Jazz Unit, care a încântat audiența cu energia sa și reinterpretări vibrante ale unor piese celebre; a urmat Orchestra Filarmonicii Brașov, dirijată de Cristian Oroșanu, oferind un adevărat voiaj muzical – o călătorie sonoră prin stiluri și epoci, de la Bizet la Dvořák.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1212155964290170&set=pcb.1212163237622776
4. Primăria Mănăstirea Cașin – Anunț de interes public
În data de 1 august 2025, va avea loc colectarea deșeurilor reciclabile (hârtie/carton și plastic/metal) în toată comuna, în sistem din poartă în poartă.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1058945419782404&set=a.398475679162718
5. Primăria Onești informează: Redirecționare temporară a traficului rutier între 22 iulie și 8 august 2025
În contextul lucrărilor de reabilitare a drumului R33 Hîncești–Lăpușna executate de compania ONUR S.R.L., circulația rutieră va fi deviată prin satul Bujor, cu acces dinspre traseul M1, pentru a permite așternerea stratului de uzură în condiții optime.

Sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1884745695707630&set=a.137531900429027
6. Primăria Onești informează: întreruperi temporare de curent pe 28 iulie 2025
Stimați locuitori, vă aducem la cunoștință că, în data de 28.07.2025, în intervalul orar 09:30–16:30, pot apărea întreruperi ale alimentării cu energie electrică din cauza lucrărilor de reparație efectuate de I.C.S. Premier Energy Distribution S.A. la echipamentul LEA 10k VF1 PDC.

Sursa: https://www.facebook.com/photo?fbid=1890120808503452&set=a.137531900429027
7. Primăria Comunei Frumosu anunță: containere speciale pentru colectarea ambalajelor din sticlă
Pentru a sprijini colectarea selectivă și menținerea curățeniei în comună, au fost amplasate eurocontainere verzi de 1100 litri, destinate exclusiv ambalajelor din sticlă (sticle și borcane), în mai multe zone din localitățile Deia, Frumosu și Dragoșa.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=2274314739666341&set=a.117940021970501
8. Primăria Suceava anunță: Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare” revine la Cetatea de Scaun!
În perioada 14–17 august 2025, Cetatea de Scaun a Sucevei devine scena celui mai spectaculos festival medieval din România, cu peste 220 de evenimente: turniruri, lupte, dansuri medievale, focuri, parade și artiști din 9 țări – o adevărată călătorie înapoi în timp!

9. Filarmonica Brașov vă invită la un concert excepțional susținut de Wrocław Baroque Ensemble, sâmbătă, 2 august, ora 19:00
Seara muzicală deosebită va avea loc în cadrul Festivalului ICon Arts, alături de renumitul ansamblu Wrocław Baroque Ensemble, care va aduce în prim-plan capodopere din Renașterea și Barocul central-european, cu accent pe muzica poloneză, în cadrul programului „Armonia Continentului”, cofinanțat de Ministerul Culturii din Polonia.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1210849614420805&set=a.579423144230125
10. Muzeul de Artă Brașov prezintă expoziția „Where the Sky Burns” semnată de Diana Serghiuță – până pe 31 august 2025
În această incursiune vizuală profund simbolică, artista Diana Serghiuță reinterpretează arhetipuri precum focul, șarpele și lacrima, oferindu-le noi sensuri printr-o estetică contemporană, inspirată din mitologiile ancestrale; expoziția, curatoriată de Mihai Zgondoiu, poate fi vizitată la Muzeul de Artă Brașov până la finalul lunii august.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1347959773999193&set=a.515599923901853
Jurnal FM 