Marioara Tănase, interpretă de muzică populară și romanțe
#Postat de Carmen Vintu on iulie 25, 2025
Marioara Tănase (n. 8 septembrie 1940, Sighișoara – d. 27 iulie 1970, Brașov) a fost o apreciată interpretă de muzică populară și romanțe, care a dus cântecul românesc dincolo de granițele țării.
Talentul ei a fost remarcat de timpuriu, colaborând cu ansambluri folclorice din Sighișoara, iar la doar 18 ani a fost angajată a ansamblului folcloric al U.G.S.R. din București. În 1958 a înregistrat primele piese la Radiodifuziunea Română, lansate apoi de casa de discuri Electrecord. A cules și a valorificat cântece tradiționale din zona natală, pe care le-a dus cu succes în turnee internaționale în URSS, Germania, Italia, Franța, Israel, dar și în Africa și Asia.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marioara_Tănase#/media/Fișier:Poza_1_marioara.jpg
Artista a câștigat premii importante, printre care distincția „Templul de Aur” la Festivalul de Folclor de la Agrigento (Italia, 1968), cu piesa „Țarina de la Găina”. A colaborat cu nume importante ale muzicii românești, precum Richard Stein și Victor Predescu, și a abordat cu succes și genul romanței.
La doar 29 de ani, viața Marioarei Tănase a fost curmată brusc într-un accident rutier la Feldioara, în drum spre București. Se pregătea pentru un turneu în SUA și Canada. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București, pe Aleea Artiștilor, iar mii de admiratori au venit să-i aducă un ultim omagiu.
În 2008, un CD omagial cu 26 de piese din repertoriul său – precum Sunt fată de pe Târnavă, Țarina de la Găina, Mai am un singur dor sau Ciobănaș cu trei sute de oi – a fost lansat de Electrecord, la inițiativa nepotului ei, Vasi Cărăbuț. Vocea sa caldă și autentică rămâne un simbol al folclorului transilvănean.
Jurnal FM 