Gheorghe Călugăreanu, matematician român

Gheorghe Călugăreanu (n. 16 iulie 1902, Iași – d. 15 noiembrie 1976, Cluj-Napoca) a fost un remarcabil matematician român, membru titular al Academiei Române, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în analiza complexă, geometrie diferențială, topologie algebrică și, mai ales, teoria nodurilor, unde a formulat celebra Teoremă a lui Călugăreanu.

Fotografie din colectia personala a familiei, scanata

Calug2001 Grigore Calugareanu – Operă proprie computer personal

• CC0
• Fișier:Ghcalugareanu.jpg
• Încărcată: 8 ianuarie 2011

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Călugăreanu#/media/Fișier:Ghcalugareanu.jpg

Provenind dintr-o familie de intelectuali (tatăl său, Dimitrie Călugăreanu, fiind profesor și rector al Universității din Cluj), Gheorghe a urmat cursurile primare la București, apoi liceul „Gheorghe Lazăr”, absolvit în 1921. Între 1921 și 1924 a studiat matematica și fizica la Universitatea din Cluj, iar în 1926 a plecat la Paris ca bursier al statului român. A urmat cursuri cu mari matematicieni precum Émile Picard, Élie Cartan și Paul Montel, obținând doctoratul la Sorbona în 1928 cu o teză despre funcții poligene, sub îndrumarea lui Émile Picard.

După întoarcerea în țară, și-a desfășurat întreaga carieră didactică la Universitatea din Cluj, devenind profesor în 1942. În timpul refugiului universității (1940–1945), a predat la Sibiu și Timișoara. A fost decan al Facultății de Matematică și Fizică între 1953–1957 și șeful Catedrei de Teoria Funcțiilor.

Opera științifică a lui Călugăreanu este vastă și profundă, cuprinzând:

• Teoria funcțiilor de o variabilă complexă: a studiat funcțiile poligene, funcțiile meromorfe, funcțiile univalente și valorile excepționale în sensul lui Picard și Nevanlinna. A introdus noțiunea de invarianți de prelungire analitică, deveniți ulterior cunoscuți ca funcționalele Călugăreanu.
• Teoria nodurilor: a demonstrat formule integrale care caracterizează izotopia nodurilor. Invariantul său geometric legat de răsucirea și înfășurarea curbelor în spațiu (în special formula Lk=Tw+WrLk = Tw + WrLk=Tw+Wr) este esențial în biologie (molecule de ADN), fizică și geofizică. Din păcate, contribuția sa a fost adesea atribuită greșit altor cercetători internaționali.
• Geometrie și topologie: a investigat curburile algebrice, singularitățile transformărilor plane și caracteristicile curbelor plane, aducând contribuții semnificative în geometria diferențială și în analiza structurilor topologice.

A publicat peste 40 de articole științifice, atât în reviste românești, cât și internaționale, și a redactat manuale valoroase, printre care „Elemente de teoria funcțiilor de o variabilă complexă” (1963). A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1955, devenind membru titular în 1963 și „profesor emerit” în 1964. De asemenea, a fost membru al Academiei de Științe din România (1935).

A primit multiple distincții naționale: Medalia Muncii (1953), Ordinul Muncii clasa II (1962), Ordinul Meritul Științific clasa I (1966), și altele.

Pe lângă pasiunea pentru matematică, Gheorghe Călugăreanu a fost un talentat pianist, absolvent al Conservatorului din București și al școlii Cantorum din Paris. Era o fire modestă, cu o mare profunzime intelectuală și sensibilitate artistică. A format o pleiadă de elevi valoroși, printre care se remarcă Petru Mocanu.

S-a stins din viață în 1976, în plină activitate, fiind incinerat la dorința sa, urna fiind depusă la Cimitirul Bellu. Opera sa științifică rămâne fundamentală pentru școala românească de matematică și apreciată internațional, în ciuda unor omisiuni privind recunoașterea corectă a meritelor sale.