1636 – Prima mențiune documentară a Mănăstirii Arnota

Mănăstirea Arnota este menționată pentru prima dată în 1636, cu ocazia achiziționării unei obcine la Bogdănești, Vâlcea, pe 11 iulie. La 23 aprilie 1638, Matei Basarab, ctitorul mănăstirii, a emis un „hrisov de danie” prin care îi acorda acest lăcaș de cult sprijin. Conform legendei, după o bătălie grea cu turcii, în urma căreia a fost înfrânt, Matei Basarab s-a refugiat în Munții Arnotei, Vâlcea, unde, urmărindu-l turcii, s-a ascuns într-un lac împrejmuit cu stufăriș, pe versantul sudic al muntelui, care se bucura de mult soare. În apropiere se aflau ruine ale unor biserici vechi, iar Matei Basarab ar fi jurat că, dacă va scăpa, va ctitori aici o mănăstire și că va fi înmormântat în acel loc. Astfel, la începutul domniei sale, Matei Basarab, împreună cu soția sa Elina, a început zidirea Bisericii de la Arnota, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, protectori ai voievodului. Biserica a fost construită între anii 1633 și 1636, iar ulterior, din Alba Iulia, au fost aduse osemintele tatălui său, Danciu din Brâcoveni, pentru a fi înmormântate în această biserică, ridicată pe locul unei biserici de lemn care fusese construită de Danciu în satul Bistrița (comuna Costești, județul Vâlcea).

Mai multe detalii

Biserica mănăstirii (cu hramul „Sfinții Arhangheli”) și chiliile

Țetcu Mircea Rareș

Mănăstirea Arnota, județul Vâlcea, monument istoric categoria A

Detalii despre permisiuni

Țetcu Mircea Rareș, deținătorul drepturilor de autor ale acestei opere, prin prezenta își publică lucrarea sub următoarea licență:

Mai mult

• CC BY-SA 2.5vezi condițiile
• Fișier:RO VL Arnota monastery 38.jpg
• Creată: 1 iunie 2010
• Încărcată: 28 decembrie 2014

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Arnota#/media/Fișier:RO_VL_Arnota_monastery_38.jpg

Mănăstirea Arnota este renumită pentru picturile murale și icoanele realizate de Stroe din Târgoviște. În pronaosul bisericii se află mormintele lui Matei Basarab și ale lui Danciu, tatăl său. Este un lăcaș de cult ortodox aflat în județul Vâlcea, care face parte din Arhiepiscopia Râmnicului și care poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Ansamblul monahal a fost declarat monument istoric și este inclus pe lista monumentelor arhitecturale de importanță națională, având codul LMI VL-II-a-A-09667.

În 1999, Arhiepiscopia Râmnicului a transformat mănăstirea într-un așezământ monahal de maici, care este acum sub jurisdicția Mănăstirii Bistrița (județul Vâlcea).

În 1658, călătorul Paul de Alep, care a vizitat Mănăstirea Arnota, a înregistrat tradiția locală, menționând că mănăstirea ar fi fost ridicată pe locul unei biserici de lemn, construită de vornicul Danciu, tatăl lui Matei Basarab. Deși această tradiție a fost susținută și de alți călători și istorici, ea nu poate fi confirmată de documente, deoarece pisania bisericii s-a pierdut. Tot Paul de Alep povestește că Matei Basarab, pe patul de moarte, a cerut să fie înmormântat la Arnota. Cu toate acestea, urmașul său, Constantin Șerban, a ordonat ca Matei să fie înmormântat la Târgoviște, alături de soția sa Elina și de fiul lor Mateias. Abia după invazia turco-tătară din 1658, când mormântul său a fost profanat, osemintele lui Matei Basarab au fost transportate la Arnota, așa cum își dorise el, de către voievodul Mihnea Radu III.

Mormântul lui Danciu, tatăl lui Matei Basarab, este amplasat în pronaosul bisericii, iar piatra sa funerară în stil baroc este alăturată pietrei funerare a voievodului. În 1649, Matei Basarab a transportat la Arnota osemintele tatălui său. De asemenea, Matei Basarab a adus la mănăstire moaștele mai multor sfinți, inclusiv ale Sfinților Mihail al Sinadelor, Ioan Hrisostom, Filip, Marina, Athanasie și Ciril al Alexandriei, pe care le-a așezat în altarul bisericii.

În 1641, a fost desăvârșită racla pentru brațul Sfântului Mihail, iar în 1646 pentru brațul Sfântului Filip, ambele fiind de argint aurit, împodobite cu pietre scumpe.

În ceea ce privește data întemeierii mănăstirii, majoritatea cercetătorilor sunt de părere că aceasta a fost fondată în 1637, bazându-se pe un act de donație din acea perioadă. Totuși, inscripția de pe un obiect de argint oferit mănăstirii în 1622 sugerează că aceasta exista deja la acea dată. A. Sacerdoteanu a menționat că, inițial, mănăstirea a fost o ctitorie boierească, care a devenit mai târziu una voievodală. În 1942, Nicolae Ghica-Budești considera că biserica era mai veche decât domnia lui Matei Basarab și că voievodul nu a făcut decât să adauge pridvorul.

Mănăstirea a fost renovată de Barbu Știrbei între 1852-1856, când o parte din chilii au fost dărâmate și înlocuite cu altele noi, conform proiectelor unor arhitecți, printre care Carol Benesch. În 1934, mănăstirea a fost reamenajată, fiind construite noi chilii și un muzeu. De asemenea, între 1954-1958, au avut loc lucrări de consolidare, fiind instalate sisteme de încălzire și alimentare cu apă.

Legenda spune că Matei Basarab, fiind urmărit de turci, s-ar fi refugiat într-un loc izolat din Munții Arnotei, într-un lac montan împrejmuit de stufăriș, și că, dacă ar fi scăpat, ar fi ctitorit o mănăstire. În apropierea lacului existau ruine ale unor biserici, iar Matei Basarab a jurat că, dacă va supraviețui, va ridica aici o mănăstire.

Biserica mănăstirii este un exemplu de arhitectură modestă pentru o necropolă domnească, având un plan triconc sârbească și fiind încununată de o turlă octogonală. Inițial, biserica nu avea pridvorul cu turlă scundă, care a fost adăugat ulterior. Planul arhitectural este inspirat de stilul Coziei, iar pridvorul, adăugat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, a fost construit după un plan simplificat al unei cruci grecești înscrise.

Fațadele bisericii sunt tencuite, iar la începutul secolului al XVII-lea, biserica avea parament de cărămidă și benzi tencuite. Turla este realizată din cărămizi orizontale, alternând cu benzi tencuite. În tabloul votiv, biserica apare cu fațade tencuite și cu nișe înregistrate pe fațadele superioare, dar care au fost umplute mai târziu, atunci când biserica a fost vopsită și dată cu var. Pridvorul adăugat în secolul al XVII-lea a fost realizat de Preda Brâncoveanu.