Alexandru (Alecu) Romalo, magistrat român

Alexandru (Alecu) Romalo s-a născut la Iași, pe 10/22 iulie 1819, într-o familie boierească. Tatăl său a fost postelnicul Iordache Grigoriade Romalo, iar mama, Maria Roset, provenea din neamul vornicului Iordache Roset de la Solești. Încă din copilărie, a arătat o înclinație deosebită pentru învățătură, fiind distins, la 3 iulie 1838, cu premiul Academiei Mihăilene – Clas de Emineție au meritat în filozofie Romalo Alecsandru.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Romalo#/media/Fișier:Alexandru_Romalo_2019_stamp_of_Romania.jpg

În calitate de student în primul an al cursului de legi instituit de Mihail Sturdza, s-a remarcat prin rigurozitate, spirit analitic și aptitudini deosebite în interpretarea normelor juridice. Această vocație l-a determinat să își continue formarea profesională în Franța, beneficiind, din octombrie 1840, de o bursă acordată de Casa Școalelor. A urmat Facultatea de Drept din Paris, obținând în 1843 diploma de Bacalaureat în Drept. Pe 22 mai 1845, după susținerea publică a tezei de licență, a devenit licențiat în Drept, documentul fiind semnat de reputatul Narcisse-Achille de Salvandy, profesor, politician și diplomat francez.

După întoarcerea în țară, Alexandru Romalo a intrat în administrația statului. La 31 octombrie 1860, a fost numit ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor și Instrucțiunii Publice de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În paralel, a participat activ la viața publică, fiind membru în comitetul de dezbatere a legii privind naturalizarea medicului Carol Davila, fondatorul Școlii Naționale de Medicină și Farmacie.

La 18 iulie 1864, prin Decretul nr. 757, Cuza l-a desemnat președinte al Curții de Conturi (la acea vreme denumită „Curtea de Compturi”), instituție organizată după modelul francez. Conform unei comunicări din 3 iulie 1864 emisă de Ministerul Finanțelor, alegerea sa a fost influențată de recomandările Camerei legislative și susținerea ministrului de resort.

Legea de organizare a Curții, publicată în Monitorul Oficial, prevedea o structură formată dintr-un președinte, opt membri judecători, un procuror, un substitut, opt referendari și personal auxiliar. Conform articolului 12, conducerea instituției depunea jurământul în fața domnitorului, iar ceilalți funcționari, în fața Curții sau a Ministerului de Finanțe, în funcție de rang.

Romalo a continuat să conducă această instituție și în timpul domniei lui Carol I, până la 1 ianuarie 1868, când s-a retras din activitate din cauza problemelor de sănătate.

A încetat din viață la 7 iulie 1875, la vârsta de 56 de ani, și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București. Prin cariera sa, Alexandru Romalo a contribuit esențial la consolidarea instituțiilor moderne ale statului român.