Miron Pompiliu, avocat, jurnalist și poet român

Miron Pompiliu (n. Moise Popovici, 20 iunie 1848, Ștei, comitatul Bihor, d. 20 noiembrie 1897, Iași) a fost un scriitor și folclorist român.

Miron Pompiliu, născut cu numele Moise Popovici, a văzut lumina zilei în anul 1847 în localitatea Ștei din județul Bihor. Provenea dintr-o familie cu rădăcini clericale, fiind fiul preotului Nicolae Popovici și al Anei Popa, originară din Săliște de Beiuș.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Miron_Pompiliu#/media/Fișier:Miron_pompiliu.JPG

Școala primară a urmat-o în localitatea natală și în satul Băița, unde a învățat limba germană.
Primele cinci clase de liceu le-a făcut la Beiuș, iar ultimele două la Oradea, obținând bacalaureatul în anul școlar 1865/1866 cu mențiunea „cum prima eminentia”.
Printre colegii săi de la Beiuș se numărau viitoare personalități ale vremii, precum Partenie Cosma, Coriolan Brediceanu, Mihai Velicean, Nicolae Oncu și alții.
În anul universitar 1866/1867 s-a înscris la Facultatea de Drept din Budapesta, unde a avut din nou alături foști colegi din perioada liceului.

Debutul literar s-a produs în anii 1866–1867, când a publicat poezii în revista Familia, editată la Pesta sub conducerea lui Iosif Vulcan.
În 1867, semnând încă cu numele Moise Popovici, a publicat poezia Un orfan la mormântul mamei sale în Almanacul Beletristic al Societății.
Un an mai târziu, în 1868, a publicat volumul Balade Populare Române la Iași, cuprinzând creații din zona Beiușului. Una dintre baladele incluse, Bradul, provenită din Vașcău, pare să fi inspirat poezia Ce te legeni a prietenului său Mihai Eminescu, alături de care a locuit o perioadă.

În anii 1871 și 1876, a publicat Cântece populare de peste Carpați, iar între 1870–1880 a tradus din autori precum Heine, Lenau, Platon, Goethe, Lamartine, Vörösmarty și Arany János.

După terminarea studiilor universitare, a lucrat ca jurnalist și profesor.
Stabilit la Iași, a devenit membru al societății Junimea și s-a apropiat de Mihai Eminescu, pe care l-a sprijinit în momente dificile. În 1884, l-a găzduit pe Eminescu la întoarcerea acestuia din Italia.
A continuat să publice în Familia, dar și în Convorbiri Literare.

În 1881, cu prilejul încoronării regelui Carol I, a scris poezia patriotică Imnul Regelui Carol.
În 1886, întors pe ascuns din Regat în localitatea natală, a fost arestat de autoritățile din Vașcău și încarcerat timp de două săptămâni.

Pe lângă poezie, a scris și proză, lucrări didactice, studii literare și a elaborat Antologia Română pentru școlile secundare.

În anul 1895 s-a căsătorit, dar mariajul s-a destrămat la scurt timp.

Cu sănătatea afectată și profund marcat de eșecul conjugal, Miron Pompiliu a încetat din viață în luna noiembrie 1897, cel mai probabil pe data de 30, la Iași.
A fost înmormântat pe 2 decembrie 1897 în cimitirul Eternitatea din Iași.

Școala gimnazială cu clasele I–VIII din localitatea Ștei poartă în prezent numele „Miron Pompiliu”, în semn de omagiu pentru activitatea sa culturală.

Bibliografie

• Neș, Nicolae – Oameni din Bihor (1848–1918), 1937.

Lucrări

• Balade populare române, Junimea, Iași, 1870
• Antologie română pentru uzul școalelor secundare, Iași, 1885
• Ileana Cosânzeana, din cosiță floare-i cântă, nouă împărați ascultă, basm, Convorbiri literare, 1872
• Carte de cetire I–III (manual școlar, împreună cu I. Paul), Iași, 1897
• Literatură și limbă populară, ediție de V. Netea, București, 1967
• Poezii, ediție și prefață de Mircea Popa, Oradea, 1998.

Școala gimnazială din Ștei îi poartă numele, păstrându-i astfel vie contribuția în cultura românească.