Current track

Title

Artist


Cupa Municipiului Piatra-Neamț la Sărituri peste Obstacole – ediția a XXVIII-a

#Postat de on iunie 19, 2025

În perioada 19–22 iunie 2025, Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu” din Piatra-Neamț va găzdui cea de-a XXVIII-a ediție a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole, eveniment tradițional dotat cu Cupa Municipiului Piatra-Neamț. Competiția este organizată de Asociația Club Sportiv Ecvestru (ACSE) „Costache Lupu”, sub coordonarea tehnică a Federației Ecvestre Române.

A XXVIII-a ediție a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole
A XXVIII-a ediție a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole

La start sunt așteptați unii dintre cei mai valoroși sportivi din cadrul celor mai prestigioase cluburi ecvestre din România. Aceștia vor evolua în probe dedicate copiilor, juniorilor, tineretului, amatorilor și seniorilor.

„Concursul Național de Sărituri peste Obstacole Cupa Municipiului Piatra-Neamț are o tradiție de 28 de ani și este legat de numele unei mari personalități a vieții administrative, Ion Rotaru, care a slujit interesele pietrenilor prin funcțiile pe care le-au deținut în anumite perioade. Prima ediție a Cupei Municipiului Piatra Neamț a avut loc în anul 1998, după opt ediții consecutive ale Cupei Mondiale desfășurate la baza hipică din municipiu”, a declarat Costache Lupu, președintele ACSE.

Și în acest an, competiția – care precede Zilele Orașului – beneficiază de sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local Piatra-Neamț, alături de mai mulți sponsori. „Mulțumim tuturor celor care contribuie la organizarea și susținerea acestui eveniment cu valoare sportivă și simbolică pentru orașul nostru!”, a adăugat Costache Lupu.

Concursurile vor avea loc pe parcursul zilelor de 20, 21 și 22 iunie, cu începere de la orele 9:00 (dimineața) și 13:00 (după-amiaza). Accesul publicului este gratuit.

Evenimentul beneficiază de sprijinul partenerilor media: M Plus TV (TeleMoldova+), Jurnal FM, Realitatea Media, Monitorul de Roman și Viața Nemțeană.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *