Stan Ghițescu – politician român, deținut politic în regimul comunist

Stan Ghițescu (n. 2 iulie 1881, satul Teleorman, județul Teleorman – d. 25 februarie 1952, închisoarea Sighet, județul Maramureș) a fost un politician român, care a deținut funcții ministeriale în perioade critice ale istoriei României interbelice și a fost victimă a represiunii comuniste. A fost ministru al Cooperației în guvernul Octavian Goga (1937–1938) și ministru al Muncii în guvernul Ion Gigurtu (1940).

Născut în satul Teleorman din comuna Mârzești, județul Teleorman, în familia lui Dumitru și Joița Ghițescu, Stan Ghițescu s-a implicat de tânăr în viața politică. A fost membru activ al Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu, ajungând în conducerea formațiunii și fiind ales deputat de Teleorman în 1931. În Parlament s-a remarcat printr-o activitate intensă, ocupând și funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților în 1926.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Stan_Ghițescu#/media/Fișier:Stan_Ghitescu_1926.jpg

După destrămarea Partidului Poporului, s-a alăturat Partidului Național Agrar, condus de Octavian Goga, devenind unul dintre colaboratorii săi de încredere. A participat la conducerea partidului și la fuziunea acestuia cu Liga Apărării Național Creștine a lui A.C. Cuza, care a dus la formarea Partidului Național Creștin. În cadrul noii formațiuni, Ghițescu a fost președinte al organizației județene Romanați.

În contextul politic tensionat de la sfârșitul anului 1937, regele Carol al II-lea l-a desemnat pe Goga să formeze guvernul. Astfel, Stan Ghițescu a fost numit ministru al Cooperației în cabinetul Goga, funcție pe care a ocupat-o între 28 decembrie 1937 și 3 februarie 1938. Mandatul său a fost de scurtă durată, guvernul fiind afectat de tensiuni între monarhie și extrema dreaptă, în special mișcarea legionară. Ghițescu a avut un rol secundar, fără putere reală de a reconcilia interesele divergente.

După instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Ghițescu a fost inclus în nucleul de susținători ai Frontului Renașterii Naționale, creat la 17 decembrie 1938. În 1940, în contextul pierderii Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena, a fost numit ministru al Muncii în guvernul Ion Gigurtu. În Consiliul de Coroană privind acceptarea arbitrajului, s-a pronunțat în favoarea deciziei impuse de Germania și Italia.

Odată cu instalarea regimului comunist, Stan Ghițescu a fost arestat alături de numeroși foști demnitari. A fost încarcerat în Închisoarea de la Sighet, unde a decedat la 25 februarie 1952, la vârsta de 70 de ani.

Bibliografie:

• Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, București, 1999, ISBN 973-9399-03-7
• Nuțu Roșca, Închisoarea elitei românești. Compendiu, Aska Grafika, Sighetu Marmației, 2006, ISBN 973-0-04670-0.