Constantin G. Stere, om politic, jurist, intelectual și scriitor român

Constantin G. Stere (cunoscut și ca Constantin Sterea; n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia – d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova, Regatul României) a fost un important om politic, jurist, intelectual și scriitor român. A fost inițiatorul și principalul ideolog al poporanismului, fondator — împreună cu Garabet Ibrăileanu și Paul Bujor — al revistei literare „Viața Românească”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Stere#/media/Fișier:Constantin_G._Stere.jpg

În tinerețe, a fost condamnat de autoritățile țariste pentru implicarea în mișcarea revoluționară narodnicistă, ispășind o pedeapsă grea: închisoare și exil în Siberia (1886–1892).

Constantin Stere a fost un luptător animat nu de ambiții personale, ci de idealuri profunde — o distincție esențială ce-l plasează într-o categorie aparte de personalități. Încă din copilărie, marcată de greutăți și nedreptăți, a fost condus de un puternic spirit justițiar și reformator. Toată viața sa a fost dedicată ideii de schimbare socială și politică, de la adolescență și până la moarte, trăind necontenit în lupta pentru dreptate și echitate.

Această pasiune l-a expus unor mari suferințe și eșecuri. A fost contestat, prigonit, izgonit de propriile creații și trădat de cei pe care i-a sprijinit. Cu toate acestea, nu a renunțat niciodată la convingerile sale. Nu a urmărit cariera sau pozițiile politice înalte, ci a luptat pentru reforma structurilor sociale și pentru unitatea națională. Considera că idealurile mari impun sacrificii pe măsură.

Deși uneori utopice, proiectele sale reformatoare erau rodul unei gândiri profunde. Stere se vedea pe sine mai degrabă ca un gânditor, nu ca un politician, așa cum mărturisea și într-un dialog cu Francisc Rainer: „Eu nu sunt om politic. Eu sunt un publicist, un om care gândesc asupra lucrurilor importante […] și care simt chemarea să îndrumez lumea.” Totuși, această chemare de a influența direcția societății trădează natura sa militantă.

După revenirea din exil, s-a stabilit la Iași, unde a urmat cursurile Facultății de Drept. În 1897 a susținut teza de licență, iar în 1901 și-a început cariera didactică, mai întâi ca profesor suplinitor, apoi ca profesor titular (1903) și rector (1913). În 1916 a demisionat și s-a mutat la București.

Timp de patru decenii, Stere a avut o activitate publicistică intensă. A fondat revista „Viața Românească”, care a apărut pentru prima dată pe 1 martie 1906, devenind una dintre cele mai importante publicații literare și ideologice ale vremii.

A fost membru al Partidului Național Liberal, a fondat Partidul Țărănesc și a promovat ideea organizării politice a țărănimii. A militat pentru reforma agrară și votul universal, piloni esențiali ai revoluției burghezo-democratice. Deși n-a reușit să construiască o carieră politică de succes, a avut un rol esențial în Unirea Basarabiei cu România, fiind al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie – 25 noiembrie 1918).

În ciuda contribuțiilor sale remarcabile, a fost marginalizat. Oligarhia și plutocrația română, care vedeau în el un adversar puternic, au exploatat greșelile sale și l-au eliminat din spațiul politic. Ironia sorții face ca partidul pe care l-a ajutat decisiv să ia ființă — Partidul Național Țărănesc — să fie cel care l-a exclus.

Dezamăgit, Stere s-a retras la conacul său din Bucov, județul Prahova, renunțând complet la viața politică. A murit pe 26 iunie 1936, în izolare.

Deși nu era recunoscut drept prozator la început, în această perioadă de retragere a dăruit literaturii române un roman de excepție: „În preajma revoluției”, o amplă frescă autobiografică și socială în opt volume.

În 2010, Constantin Stere a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. În 2002 s-a înființat Fundația Constantin Stere, cu scopul de a conserva și promova opera și memoria sa. În 2020, la Rezina (Republica Moldova), i s-a ridicat un bust semnat de sculptorul Veaceslav Jiglițchi.

În contextul răscoalelor țărănești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, Stere a înțeles că țărănimea era forța vitală a societății românești. De aici a rezultat doctrina poporanismului, orientare ideologică ce plasa țărănimea în centrul reformei sociale și democratice. A rămas fidel acestui crez până la finalul vieții.

Publicații importante

• Marele răsboiu și politica României (1918)
• În preajma revoluției (8 volume)
• În literatură (1921)
• Partidul Național Țărănesc și „Cazul Stere” (1930)
• Un caz de conștiință (1921)
• Judecat și condamnat de el însuși (1921)
• Patru zile în Ardeal.