1685: Tratatul de „alianță veșnică” dintre Transilvania și Țara Românească

În contextul încordărilor politice și militare din Europa Centrală și de Est, marcate de presiunea Imperiului Otoman în Vestul Europei și de tendințele expansioniste ale Imperiului Habsburgic în est, la 1 iunie 1685 s-a încheiat un tratat de „alianță veșnică” între principele Transilvaniei, Mihail Apafi I, și domnitorul Țării Românești, Șerban Cantacuzino. Acordul viza sprijin reciproc împotriva oricărui dușman și avea ca obiectiv strategic includerea Moldovei într-o alianță comună a celor trei țări românești.

Mihail Apafi I, născut la Gherla, a fost principe al Transilvaniei între anii 1661 și 1690. A urcat pe tron la vârsta de 29 de ani, cu sprijinul Imperiului Otoman, după ce rivalul său, Ioan Kemény — susținut de Habsburgi — a fost ucis în bătălia de la Seleuș, în 1662.

Inițial fidel intereselor otomane și sprijinind rebelii curuți împotriva împăratului Leopold I, Apafi a fost nevoit să-și reconfigureze alianțele după înfrângerea otomană de la Viena, în 1683. Astfel, în 1687 a semnat un tratat cu Habsburgii, obținând recunoașterea autorității sale asupra Transilvaniei. A murit în 1690 la Făgăraș, fiind urmat de fiul său, Mihail Apafi al II-lea, după scurta domnie a lui Imre Thököly.

Domn al Țării Românești între 1678 și 1688, Șerban Cantacuzino provenea din celebra familie bizantină a Cantacuzinilor. A fost fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și nepot al domnului Radu Șerban. Deși a urcat pe tronul muntean cu sprijin otoman, Cantacuzino a manifestat o politică abilă, oscilând între Imperiul Otoman și cel Habsburgic.

Deși a participat la asediul Vienei alături de otomani în 1683, a negociat în paralel cu Habsburgii, sperând să obțină poziția de protector al creștinilor balcanici. La nivel intern, a fost un reformator cultural și edilitar: a sprijinit tipărirea Bibliei de la București (1688), a introdus porumbul ca plantă cultivată în Țara Românească și a fondat importante instituții edilitare și religioase, precum Mănăstirea Cotroceni.

Tratatul din 1685 dintre Șerban Cantacuzino și Mihail Apafi I a reprezentat un efort comun de afirmare a autonomiei țărilor române în fața marilor imperii vecine. Prin intenția de a include și Moldova, el prefigura ideea unei solidarități politice românești într-o epocă dominată de puteri externe.