Nicolae Milescu Spătarul, cărturar român, traducător, diplomat, geograf și explorator

Nicolae Milescu Spătarul (n. 1 iunie 1636, Vaslui – d. 1708, Moscova) a fost un cărturar român de seamă, autor de literatură de călătorie și istorie, traducător, diplomat, geograf și explorator. Activitatea sa s-a desfășurat atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei.

Nicolae Milescu

Giku – File:Nicolae Milescu-Spatarul bust.jpg

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Nicolae Milescu-Spatarul bust DERIVAT.jpg
• Creată: 21 octombrie 2008
• Încărcată: 7 noiembrie 2013

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Milescu#/media/Fișier:Nicolae_Milescu-Spatarul_bust_DERIVAT.jpg

Fiul lui Gavril Sulgerul, un mic boier din satul Milești (județul Vaslui), Milescu a fost cunoscut în epocă sub numele de Nicolaus Spatharius sau Nikolai Spafariy, numele „Milescu” fiind atribuit ulterior de cronicarul Ion Neculce. Supranumele „Spătarul” provine de la funcția de mare spătar pe care a deținut-o la curtea domnitorului Gheorghe Ghica (1659–1660). Porecla „Cârnu” i-a fost dată după ce a fost pedepsit de domnitor (probabil Ștefăniță Lupu sau Iliaș Alexandru) prin tăierea nasului, pentru a-i fi înfrânate ambițiile politice — un om „însemnat” nu mai putea urca pe tron.

A studiat la Marea Școală a Patriarhiei din Constantinopol, sub îndrumarea lui Gabriel Vlassios. Revenit la Iași, a fost numit „grămătic” (secretar) al domnitorului Gheorghe Ștefan. Între 1660 și 1664 a fost trimis diplomatic în Imperiul Otoman, Berlin, Stockholm și Franța, în încercarea de a forma o alianță antiotomană. Stăpânea numeroase limbi: română, greacă, slavonă, latină, rusă, dar și turcă, franceză și italiană.

În perioada 1661–1668, Milescu a realizat prima traducere completă în limba română a Vechiului Testament, folosind ca sursă ediția grecească a Septuagintei publicată la Frankfurt (1597).

După ce l-a urmat pe Gheorghe Ștefan în exil la Stockholm și Stettin, în 1667 a fost primit ca trimis al acestuia la curtea regelui Ludovic al XIV-lea. Din 1671 s-a stabilit în Rusia, unde a fost recomandat țarului Aleksei Mihailovici de către patriarhul Dosoftei al Ierusalimului ca un erudit cunoscător de limbi străine. A fost numit interpret oficial în cadrul Departamentului solilor (Posolski Prikaz) și a predat chiar și fiului țarului, viitorul Petru cel Mare.

În 1675, țarul Aleksei l-a trimis pe Milescu într-o misiune diplomatică în China, expediție care a durat până în 1678. Deși nu a fost primit de împăratul chinez, refuzând să accepte un protocol considerat umilitor, Milescu a lăsat o relatare valoroasă a călătoriei, cu observații despre Siberia, Mongolia și civilizația chineză. Aceste note rămân un document de importanță istorică majoră.

Lucrări importante

• „Jurnal de călătorie în China” – scris în slavonă, publicat în ediții succesive în România (1956, 1958, 1962, 1974, 1987)
• „Descrierea Chinei” – traducere și ediție de Corneliu Bărbulescu
• „Stateinîi Spisok” – raport oficial al soliei în China, publicat la Sankt Petersburg, 1906
• „Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali Splendens” (Manual sau Steaua Răsăritului luminând Apusul), Paris, 1667
• „Aritmologhion”, „Etica”, „Dicționar slavo-grec-latin” (manuscrise)
• „Genealogia marilor împărați și prinți ruși” – traducere din latină în slavonă, în colaborare cu Petre Dolgov
• „Vasiliologhion” – cronologie a împăraților lumii
• „Cronica pre scurt a Românilor”, cca. 1663
• „Cartea Tătarilor”, manuscris în limba greacă (1677).

În 2011, Banca Națională a României a emis o monedă comemorativă din argint, cu ocazia aniversării a 375 de ani de la nașterea lui Nicolae Milescu Spătarul.