Vasile Andru, prozator, teoretician și eseist român

Vasile Andru, pseudonimul literar al lui Vasile Andrucovici (n. 22 mai 1942, în satul Bahrinești, județul Rădăuți – astăzi aflat în Ucraina; d. 21 octombrie 2016, București), a fost un prozator, eseist și teoretician român, membru al Uniunii Scriitorilor din România începând cu anul 1975.

Născut într-un spațiu istoric frământat, în nordul Bucovinei, în anul 1944, familia sa trece clandestin granița și se stabilește în satul Mușenița, actualmente în județul Suceava. Părinții săi, Teodor și Ecaterina Andrucovici (n. Păun), erau agricultori. Studiile sale încep în satele Mușenița și Baineț, continuă la liceele din Siret și Rădăuți și se desăvârșesc la Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, la secția franceză-română (1960–1965).

Mai multe detalii

Vasile Andru la târgul de carte LIVRESQUE

Marian Nedelcu – Flickr: Vasile Andru

Detalii despre permisiuni

Această imagine, inițial publicată pe Flickr, a fost încărcată pe Commons cu ajutorul robotului Flickr upload bot în 19 mai 2011, 08:30 de către Rsocol. La acea dată era disponibilă sub licența de mai jos.

Acest fișier a fost eliberat sub licența Creative Commons Atribuire 2.0 Generică.Sunteți liber:

• să partajați cu alții – aveți dreptul de a copia, distribui și transmite opera
• să adaptați – aveți dreptul de a adapta opera

În următoarele condiții:

• atribuind – Trebuie să atribuiți opera corespunzător, introducând o legătură către licență și indicând dacă ați făcut schimbări. Puteți face asta prin orice metodă rezonabilă, dar nu într-un fel care ar sugera faptul că persoana ce a licențiat conținutul v-ar susține sau ar aproba folosirea de către dumneavoastră a operei sale.

• CC BY 2.0ascunde condițiile
• Fișier:Vasile Andru.jpg
• Creată: 26 februarie 2011
• Încărcată: 19 mai 2011

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Andru#/media/Fișier:Vasile_Andru.jpg

După absolvire, devine profesor la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava (1965–1967), apoi asistent universitar la Institutul Pedagogic din același oraș (1967–1974). În paralel cu activitatea sa literară, își dedică timpul și energia cercetării spiritualității răsăritene și practicii filocalice, în special rugăciunii inimii („oratio mentis”), încă din anii ’70.

De-a lungul anilor, participă la stagii de cercetare antropologică la Roma (1989) și Paris (1990, 1991), și întreprinde călătorii de studiu în India, cu sprijinul bursei Sivananda (1992, 1996). De altfel, Centrul Sivananda din Trivandrum îi acordă titlul de master în filosofia Vedanta. A fost prezent la simpozioane internaționale de istoria religiilor la Paris, Mount Abu, Kottayam, Loano, și a călătorit de mai multe ori la Muntele Athos și în Tibet. În 1999, a avut o scurtă rezidență în Noua Zeelandă. Din 2001, a fost membru al Juriului internațional „Balkanika”, dedicat promovării culturii est-europene.

A debutat în publicistică în 1969 în revista „România literară”, iar în deceniile următoare a publicat peste 25 de volume, alternând proza literară cu eseul sapiențial. A colaborat cu prestigioase publicații literare precum „Luceafărul”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Vatra” și „Viața Românească”, unde a fost redactor principal timp de 27 de ani. A activat și ca profesor la Facultatea de Jurnalism și a fost implicat în Consiliul Uniunii Scriitorilor, filiala București. Coordona, de asemenea, colecția „Sapienția” a Editurii Paralela 45.

În 1990, a înființat și coordonat Centrul de Practică Isihastă din București. Tot atunci devine redactor-șef al revistei Arhetip, publicație apărută în doar 11 numere. În același an, devine unul dintre principalii membri ai grupului GYPRU (Grupul Yoga pentru Restaurare Umană). Ține cursuri de „Tehnici de stimulare mentală” și ședințe de practică isihastă în diverse centre culturale din capitală. În 1991, părăsește revista Arhetip și fondează, alături de Radu Ștefan și yoghinul Mario Sorin Vasilescu, publicația și editura Axis Mundi, revistă efemeră, apărută într-un singur număr.

Opera literară și sapiențială

Printre volumele sale de proză literară se numără:
– Yutlanda posibilă (1970)
– Mireasa vine cu seara (1973)
– Mirele (1975)
– Arheologia dorințelor (1977)
– Noaptea împăratului (1979; reed. 1993) – roman inspirat din viața împăratului Traian și campaniile sale în Dacia
– O zi spre sfârșitul secolului (1983)
– Turnul (1985)
– Progresia Diana (1987)
– Muntele Calvarului (1991)
– Memoria textului (1992)
– Proză, eseuri, interviuri (1995)
– Un univers cu o singură ieșire (1997)
– Păsările cerului (2000) – premiul internațional „Balkanika”
– Cel mai îndepărtat paradis (2001).

Volumele sale de scrieri sapiențiale includ:
– Viață și semn (1989; reed. 2005)
– India văzută și nevăzută (1993)
– Terapia destinului (1997)
– Mistici din Carpați (1998; reed. 2000)
– Psihoterapie isihastă (2001)
– Istorie și taină la Sfântul Munte Athos (2001; reed. 2004)
– Întâlniri cu maeștri și vizionari. Călătorii inițiatice (2001; reed. 2003)
– Yaatra. Jurnal în India (2002)
– Isihasmul sau meșteșugul liniștirii (2002)
– Exorcismele (2004)
– Viață și veac (2004)
– Înțelepciune indiană (2005) – antologie de texte fundamentale din înțelepciunea vedică și hindusă.

A fost inclus cu povestirea „Orașul din marginea pustiei” în volumul Întoarcere pe Planeta Albastră (1989) și figurează în lucrări teoretice precum Competiția continuă. Generația 80 în texte teoretice (1999) și Experimentul literar românesc postbelic (1998).