Mihail Sturza, domn al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849

Mihail Sturza (sau Sturdza) s-a născut la 24 aprilie 1794, la Iași, în Moldova, și a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849. A decedat la 8 mai 1884, la Paris, și este înmormântat în Capela Sturdza din stațiunea Baden-Baden, Germania.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Sturdza#/media/Fișier:Mihail_Sturza_1860s.jpg
Fiul Marelui Logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiica unui domnitor moldovean, Mihail a beneficiat de o educație aleasă, oferită de abatele francez Lhommé – același care i-a fost mentor și lui Mihail Kogălniceanu. Educația sa a fost marcată de influențele iluminismului francez, dar și de ideile juristului sas Christian Flechtenmacher, stabilit în Moldova după 1812.

Ca mulți boieri moldoveni ai vremii, Sturza s-a apropiat de cercurile pro-ruse, sprijinind ideea ieșirii Moldovei de sub dominația otomană. Era critic față de administrația vremii, pe care o considera învechită și insuficient pregătită pentru reforme democratice, ce riscau să atragă intervenția puterilor străine.
În contextul Revoluției din Țara Românească (1821), condusă de Tudor Vladimirescu, care s-a transformat treptat într-o mișcare și împotriva boierimii, mulți boieri moldoveni s-au refugiat în Rusia. Printre aceștia s-a aflat și Mihail Sturza. De acolo a întreținut corespondență cu oficiali moldoveni și ruși, printre care și consulul Matvei Lvovici Minciaki. Într-una dintre aceste scrisori, în 1823, a introdus pentru prima dată în limba română termenul „conservator”, explicând că activitatea sa politică era ghidată de „principii conservatoare”.

În același memoriu, Sturza critica tendințele revoluționare de la Iași și proiectul constituțional propus de Ionică Tăutu, considerat de el periculos și destabilizator pentru ordinea tradițională.
Mihail Sturza a devenit domn al Moldovei cu susținerea Imperiului Otoman și a Rusiei, conform Regulamentului Organic. A fost unul dintre primii domnitori care au guvernat sub o formă de autoritate cu trăsături constituționale.

Un susținător al educației moderne, Sturza a fondat Academia Mihăileană în 1835 – prima instituție de rang universitar din Moldova. Inspirat de ideile pedagogului elvețian Pestalozzi, a sprijinit de asemenea Institutul de Arte și Meșteșuguri, contribuind astfel la formarea unei generații de tineri cu pregătire tehnică.

Pe plan economic și administrativ, Sturza a avut o contribuție importantă în modernizarea infrastructurii Moldovei, construind aproximativ 250 km de drumuri și 400 de poduri din piatră, multe dintre ele păstrate până astăzi. Tot în timpul său au fost deschise rutele rutiere esențiale precum Galați–Tecuci–Bacău și Iași–Galați.
Sturza a fost primul domnitor român care a inițiat eliberarea țiganilor sclavi aparținând statului și mănăstirilor, cu intenția de a-i integra în societate. Procesul era treptat și presupunea despăgubiri pentru foștii proprietari, dar a fost întrerupt de Revoluția din 1848.

A susținut dezvoltarea comerțului, inclusiv prin stabilirea evreilor în Moldova – pe care, inițial, o limitase –, considerând că activitatea lor economică va aduce beneficii țării. A reformat justiția, separând puterea judecătorească de cea executivă și legislativă, și a înființat tribunale județene, de apel, corecționale și comerciale.

În domeniul religios, a introdus un control mai strict asupra averilor mănăstirilor și a încercat disciplinarea vieții monahale printr-o serie de legi în anii 1835 și 1839.
În ciuda realizărilor, domnia sa nu a fost lipsită de controverse. A fost acuzat de corupție, nepotism și lăcomie, fiind criticat pentru vânzarea de titluri boierești (numărul boierilor crescând de la 853 la 3.750 în timpul său). De asemenea, și-a folosit rețeaua de spioni pentru a reprima opoziția și pentru a obține susținere de la Sultan.

Mișcarea revoluționară din 1848, inițiată de tinerii boieri moldoveni, a fost înăbușită rapid. Printre cei forțați să emigreze s-au aflat și figuri precum Mihail Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza.

După ocuparea Principatelor de către Rusia și Imperiul Otoman, și în urma Convenției de la Balta-Liman (1849), Mihail Sturza a fost înlocuit de Grigore Alexandru Ghica.
În 1817, s-a căsătorit cu Elisabeta Rosetti, cu care a avut doi băieți: Dimitrie și Grigore. După divorțul din 1822, s-a recăsătorit cu Smaranda Vogoride, cu care a avut alți doi copii: principele Mihail (ucis la Paris la doar 16 ani) și principesa Maria, căsătorită cu Constantin Gorciacov.