Current track

Title

Artist


Evenimentul cultural „In Memoriam Dan Ravaru”, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui

#Postat de on aprilie 3, 2025

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Vaslui, a găzduit joi, 3 aprilie 2025, începând cu ora 11:00, în sala de expoziție a Secției de Etnografie și Artă Populară, evenimentul cultural „In Memoriam Dan Ravaru”.

Evenimentul, organizat de Centrul Cultural Județean Vaslui, a avut ca scop evocarea personalității deosebite a omului de cultură Dan Ravaru (3 aprilie 1941, Bârlad – 28 septembrie 2020, Vaslui). Cu această ocazie, a fost lansată Fonoteca Arhivei de Folclor „Vasile Adăscăliței”, iar un moment special a fost dedicat celui de-al 9-lea volum al acestei valoroase arhive.

Evenimentul cultural „In Memoriam Dan Ravaru”
Evenimentul cultural „In Memoriam Dan Ravaru”

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1224797852986578&set=pcb.1224801462986217

Unul dintre momentele deosebite ale evenimentului a fost participarea solistei Simona Maria Beșleagă, care a interpretat lucrări culese de regretatul folclorist.

Președintele Consiliului Județean Vaslui, domnul economist Ciprian-Ionuț Trifan, a subliniat importanța susținerii manifestărilor culturale care aduc în prim-plan personalități ce au avut un impact semnificativ asupra culturii locale și naționale.

Evenimentul a oferit participanților o oportunitate unică de a omagia un om de cultură remarcabil și de a celebra bogăția inestimabilă a folclorului românesc.

Sursa: https://www.facebook.com/MuzeulJudeteanVaslui/posts/pfbid0HSWM1kXFJXniLcqqrfuAqtVaMrGJMKqtkbhvXCm6ZKJwbWCQg12B4uL9xdpn2XPHl

Alte articole: https://jurnalfm.ro/sambata-5-aprilie-2025-incepand-cu-ora-1600/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *